Criza din Ucraina afectează bursele și scumpește aurul și grâul

Criza din Ucraina afectează bursele și scumpește aurul și grâul

Escaladarea conflictelor din Ucraina a generat creșterea cotațiilor la grâu până la cel mai ridicat nivel înregistrat anul acesta și la scumpirea aurului, potrivit Bloomberg.

Totodată, bursa din Hong Kong a scăzut până la nivelul minim înregistrat în ultimele șase săptămâni, după ce datele publicate de China arată că industria nu a crescut conform estimărilor.

„Există riscul ca economia Chinei să își încetinească și mai mult ritmul de creștere, având în vedere slăbirea performanțelor din industrie. Guvernul trebuie să facă față provocării de a reechilibra economia. Investitorii nu știu ce are de gând să facă Executivul de la Beijing”, a declarat Jackson Wong, vicepreședintele  Tanrich Securities Co., din Hong Kong, citat de Bloomberg.

China este unul dintre marii consumatori de energie. Datele preliminare arată că industria a marcat a patra lună consecutivă de scădere a cifrei de afaceri în aprilie, deși scăderea a fost mai mică față de cea înregistrată în martie. În situația în care industria nu își mai turează motoarele, cererea de energie venită din partea Chinei se va reduce.

Ne puteți urmări și pe Google News