PROIECT: BNR, ASF, Finanţele, într-o MEGA STRUCTURĂ de coordonare a pieţei financiare

PROIECT: BNR, ASF, Finanţele, într-o MEGA STRUCTURĂ de coordonare a pieţei financiare

Un proiect de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe prevede înfiinţarea unui Comitet Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială, ce reuneşte în componenţa sa Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum şi Ministerului Finanţelor Publice.

"Comitetul, fără personalitate juridică, va avea rolul de a asigura coordonarea supravegherii macroprudenţiale la nivel naţional", se menţionează în proiectul de act normativ.

De asemenea, prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă stipulează obligativitatea menţinerii independenţei Băncii Naţionale a României, conform art. 130 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în ceea ce priveşte deciziile privind politica macroprudenţială.

Potrivit documentului, obiectivul fundamental al Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială este "menţinerea stabilităţii financiare, inclusiv prin consolidarea capacităţii sistemului financiar de a rezista la şocuri şi prin diminuarea acumulării de riscuri sistemice".

Atribuţiile Comitetului sunt: elaborarea strategiei privind politica macroprudenţială, analiza informaţiilor disponibile şi identificarea riscurilor la adresa stabilităţii financiare, identificarea instituţiilor de importanţă sistemică, emiterea de recomandări şi avertizări în vederea prevenirii sau diminuării riscurilor şi monitorizarea implementării acestora, precum şi monitorizarea implementării recomandărilor emise de Comitetul European pentru Risc Sistemic.

În plus, Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială este responsabil şi de coordonarea gestiunii crizelor financiare.

În cazul în care sunt identificate riscuri la adresa stabilităţii financiare, Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială poate emite recomandări şi avertizări privind riscurile.

Destinatarii recomandărilor sunt fie autorităţile de supraveghere financiară microprudenţială, fie guvernul României. În urma primirii unor astfel de recomandări sau avertizări, destinatarii trebuie sa adopte măsurile recomandate sau să întreprindă acţiuni în vederea diminuării riscurilor asupra cărora au fost avertizaţi, în caz contrar fiind necesară oferirea de explicaţii cu privire la lipsa de acţiune, mai scrie în actul normativ.

De asemenea, Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială îi sunt conferite responsabilităţi pe linia coordonării gestiunii crizelor financiare, în sensul identificării măsurilor necesare în vederea reducerii riscului de contaminare în cazul unui impact sistemic al eventualelor dificultăţi cu care se pot confrunta participanţii la piaţa financiară. Organismul decizional al Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială este Consiliul general.

Acest consiliu este format din 9 membri, respectiv: guvernatorul, prim-viceguvernatorul, cei 2 viceguvernatori şi economistul şef ai băncii centrale, preşedintele şi prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, doi reprezentanţi ai Guvernului desemnaţi de Primul-ministru. Având în vedere responsabilităţile Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar în procesul de soluţionare a situaţiei instituţiilor de credit aflate în dificultate, directorul acestei instituţii va participa la întrunirile Comitetului, dar nu va avea drept de vot.

Ne puteți urmări și pe Google News