Politica
Vicepremierul Dîncu EXPLICĂ de ce Guvernul nu dă bani pentru BISERICI
- Larisa Bernaschi
- 11 decembrie 2015, 13:14
În proiectul de Buget pentru anul 2016, Guvernul nu a alocat niciun leu pentru Culte.
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat vineri că nu se poate vorbi de o decizie a Executivului de a nu da bani către biserici, ci despre o reprioritizare a resurselor.
"Nu este o decizie a Guvernului ca să nu se aloce bani. Este vorba de prioritizări, pur şi simplu. În programul naţional al Companiei Naţionale de Investiţii, un program gestionat de ministerul pe care îl conduc, există şi foarte multe proiecte legate de infrastructura religioasă din România, centre sociale gestionate de biserici, alte investiţii. Există o sumă destul de mare, în jur de 100 de milioane (de lei - n.r.) în acest domeniu, deci nu este o lipsă de finanţare. (...) Există investiţii care se vor finanţa şi anul viitor din programe de continuitate, programe pornite în anii trecuţi. Deci, nu există o lipsă de finanţare programatică a bisericii, ci este, pur şi simplu, o repritoritizare al resurselor în acest an", a explicat ministrul Dezvoltării regionale, vicepremierul Vasile Dîncu, la finalul audierilor din comisiile de administraţie publică care au avizat favorabil, cu amendamente, bugetul pe 2016 al MDRAP, potrivit Agerpres.
Despre faptul că majoritatea amendamentelor, din cele 55 depuse la proiectul de buget pe 2016 al MDRAP, se referă la proiecte investiţionale locale, legate de modernizarea sau construcţia de şcoli, grădiniţe, biserici, canalizare sau drumuri, Dîncu a afirmat că "deputaţii, în mod normal, îşi servesc comunităţile şi încearcă o suplimentare a sumelor din buget, ca de fiecare dată, cu proiecte mult mai personalizate, care să se lege de propria lor contribuţie, de numele lor".
"Toate aceste proiecte vor fi analizate în Comisia de buget-finanţe. Noi am văzut aceste proiecte. Sunt proiecte de investiţii în infrastructura locală în cea mai mare parte şi, vedem, care sunt viabile ar putea să intre, dar avem foarte multe proiecte care intră în zona aceasta a infrastructurii locale", a explicat vicepremierul.
Vasile Dîncu a precizat că parte din proiectele solicitate de parlamentari prin amendamentele depuse la bugetul pe 2016 al MDRAP ar putea intra pe programele noi avute în vedere pentru anul viitor. "Vom găsi soluţii pentru a încerca să servim interesele locale cum putem noi mai bine", a adăugat vicepremierul.
Recomandările noastre