International
Trei persoane, bănuite că ar avea legătură cu MĂCELUL din Paris, au fost arestate în Germania,
- Gabriela Popescu
- 17 noiembrie 2015, 16:39
Trei persoane au fost arestate marţi, în vestul Germaniei. Cel puţin una dintre aceste persoane ar avea legături cu atacurile de la Paris.
Cele trei persoane au fost arestate marţi dimineaţa de către o echipă de intervenţie la Alsdorf, la nord-est de Aachen, în apropiere de frontiera cu Belgia, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei germane.
Este vorba despre două femei şi un bărbat, care au fost reţinuţi în timp ce părăseau un centru pentru locuri de muncă, în jurul orei locale 9.30 (10.30, ora României), relatează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt a declarat că este "prea devreme să intre în detalii" cu privire la identitatea persoanelor arestate, dar a precizat că este vorba despre cetăţeni străini.
Recomandările noastre