Tăriceanu, despre votul în cazul Udrea: Deputaților ALDE, chiar dacă au votat împotrivă nu am ce să le reproșez

Tăriceanu, despre votul în cazul Udrea: Deputaților ALDE, chiar dacă au votat împotrivă nu am ce să le reproșez

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a spus că nu are ce să le reproşeze deputaţilor ALDE cu privire la votul exprimat faţă de cererea Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatul Elena Udrea, informează Agerpres.

"Subliniez că nu ştiu cum au votat deputaţii ALDE (...), dar chiar dacă au votat împotriva arestării nu am ce să le reproşez pentru că atât eu, cât şi colegii mei din ALDE, ne-am poziţionat, în mod consecvent, împotriva arestărilor abuzive, cu excepţia cazurilor de flagrant sau de violenţă, în care arestarea preventivă se justifică. În restul cazurilor, noi nu considerăm că trebui această practică utilizată - a arestărilor preventive - , mai ales în situaţia în care vorbim despre acte de corupţie petrecute în urmă cu peste opt ani", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu pentru Agerpres.

Acesta a ţinut să puncteze că deputaţii ''au dreptul ''suveran de a decide cu privire la astfel de cereri venite din Justiţie.

"Vreau să mai spun că, în pofida faptului că dna.Udrea ne este adversar politic şi eu nu am o părere bună despre ea, din contră, acest lucru nu ar fi justificat o atitudine de încuviinţare pe baza acestor considerente a densităţii politice sau a impresiei sau părerii unora sau altora proastă. Cred că este normal ca fiecare dintre parlamentari să judece, să analizeze. Este dreptul lor suveran pentru că aşa prevede Constituţia ca, în astfel de chestiuni, ei să decidă", a mai spus preşedintele Senatului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, liderul ALDE a arătat că nu crede că faptele pentru care Elena Udrea este acuzată în prezent "nu erau cunoscute atunci când domnia sa era consilieră şi apropiată" a preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat astăzi că votul din Parlament asupra cererilor DNA în cazul Elenei Udrea a fost o "acţiune organizată de PDL" pentru a respinge solicitările Justiţiei.

"Acolo a fost o acţiune organizată, o spun foarte clar şi răspicat, prin care s-a stabilit ca cererile justiţiei, cele două cereri de reţinere şi de arestare, să fie respinse. Puteau să fie câte urne doriţi dvs, puteau să fie şapte voturi, nu unul. (...) A fost o acţiune organizată de PDL, la care sigur au mai găsit aliaţi", a spus Dragnea, înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional.

Liderul PSD a precizat că va avea o discuţie pe această temă şi în cadrul Coaliţiei de guvernare, pentru a vedea dacă toate partidele membre au "acelaşi mod de a face politică".

Plenul Camerei Deputaţilor a admis, miercuri, cererile Justiţiei privind urmărirea penală şi încuviinţarea reţinerii Elenei Udrea, în timp ce pentru arestarea preventivă nu s-a întrunit numărul necesar de voturi.