A fost lansat ChamberTrust, certificatul ce ajută firmele din comerțul online să își crească afacerile

A fost lansat ChamberTrust, certificatul ce ajută firmele din comerțul online să își crească afacerile

Camera de Comerț și Industrie a României a găzduit joi, 25 iunie 2015, lansarea serviciului ChamberTrust în România, a anunțat istituția. Este vorba despre un instrument de certificare a companiilor în vederea creşterii gradului de încredere pentru partenerii internaţionali.

În cadrul seminarului, Georges Fischer, Director al World Chambers Network şi Director Reţele şi Parteneriate Internaţionale din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Paris – Ile-de-France a abordat subiecte referitoare la comerţul internațional. 

,,ChamberTrust reprezintă o bancă de date constituită la nivel global de World Chambers Network şi conţine întreprinderi cu produsele și activitățile lor. Serviciul ChamberTrust reprezintă garanţa unui prim nivel de verificare şi este destinat, întâi și întâi, întreprinderilor mici şi mijlocii, care sunt interesate de piețele internaţionale, pentru că aceste întreprinderi au nevoie de această garanție a încrederii ca să fie contactate”, a spus Fischer. 

„ChamberTrust se realizează prin intermediul Camerelor de Comerț pentru că acestea sunt o marcă recunoscută pretutindeni în lume şi au un conținut de încredere la nivel internațional.‘’ a completat acesta. 

ChamberTrust este un ceritificat digital care va fi acordat firmelor în baza unei analize specializate, permițându-le înscrierea într-o bază de date internațională, foarte utilă, mai ales pentru comerțul online. După obținerea acestui certificat, beneficiile sunt multiple: impact în relațiile cu partenerii și recunoaștere a firmei, vizibilitate prin intermediul site-ului CCIR şi la nivelul companiilor interesate/implicate în comerțul internațional.  Mai multe detalii referitoare la acest serviciu puteţi găsi pe portalul oficial al World Chambers Network http://chambertrust.worldchambers.com.

 

Ne puteți urmări și pe Google News