Descoperire ISTORICĂ. Cercetătorii au elucidat misterul formării LUNII
- Valentin Pîrc ălabu
- 7 iunie 2015, 10:07
Conform unui grup de cercetători, Luna s-a format, cel mai probabil, în urma ueni coliziuni dintre Terra şi o altă planetă similară. Astfel, această teorie, denumită teoria “impactului gigantic” a fost adusă prima dată în discuţie în 1970.
Astfel, în 1970 se sugera că Luna s-a format din resturile împrăştiate în spaţiu în urma unei coliziuni dintre Pământ şi o altă planetă de dimensiunile lui Marte, în urmă cu 4,5 miliarde de ani, scriu cei de la nature.com.
Astfel, conform acestei teorii, faptul că pietrele de pe Lună şi cele de pe Terra sunt similare, reiese faptul că şi planeta care a intrat în coliziune cu Pământul era similară cu planeta noastră. Deşi aceasta nu a fost identificată nici până în ziua de astăzi, specialiştii au estimat că probabilitatea ca acest scenariu să se fi întâmplat este de 1%. Conform unui astrofizician de la un institut tehnologic din Israel acest scenare nu ar fi atât de greu de crezut. Hagai Perets, împreună cu alţi colegi, a realizat simulări ale formării sistemului nostru solar pentru a investiga formarea unor corpuri cereşti similare. Astfel, conform acestora, în cazul a 20% - 40% dintre coliziuni, cele două planete ar fi suficient de similare astfel încât să poată fi explicată compoziţia Lunii.
"Pământul şi Luna nu sunt gemeni născuţi din aceeaşi planetă, dar sunt surori în sensul că au crescut în acelaşi mediu", a spus Perets.