Costul economic al cutremurului devastator care a lovit sâmbătă Nepalul este uriaş raportat la economia ţării.
Cutremurul care a provocat moartea a 3.218 persoane şi a rănit alte mii de persoane ar putea depăşi cinci miliarde de dolari, echivalentul a 20% din Produsul Intern Brut (PIB) al acestei ţări, susţin analiştii de la IHS, transmite CNBC, preluat de Agerpres.
''În condiţiile în care numărul morţilor şi al răniţilor creşte rapid, impactul economic asupra ţării este unul grav. Costul total pe termen lung al reconstrucţiei Nepalului utilizând standarde de construcţie adecvate pentru regiunile vulnerabile la cutremure majore ar putea depăşi cinci miliarde de dolari'', a declarat economistul-şef pentru Asia-Pacific de la IHS, Rajiv Biswas.
Seismul cu magnitudinea de 7,8 grade care a zguduit sâmbătă Nepalul este cel mai devastator din ultimii 80 de ani. Cutremurul a dus la prăbuşirea mai multor clădiri şi case, a afectat drumurile şi infrastructura de comunicaţii.