Horoscopul lui Dom' Profesor. Trădare să fie, da’ să ştim şi noi!

Horoscopul lui Dom' Profesor. Trădare să fie, da’ să ştim şi noi!

Pe 9 aprilie s-au născut: Charles Baudelaire, Mary Pickford, Jean-Paul Belmondo, Hugh Hefner, James W. Fulbright, Michel Simon, Gian Maria Volonte, Mircea Rednic, Francisc Munteanu, Camil Petrescu.

În calendarul creştin fix sunt Sfinţii: Eupsihie din Cezareea şi Vadim. În calendarul mobil este Sf. Şi Marea Joi, pomenirea morţilor. Denia celor 12 Evanghelii.

În „kalendar” nimic, nimic, nimic...

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, în pilda de astăzi vă atrag atenţia asupra unei activităţi omeneşti: trădarea! Trădarea este caracteristic oamenilor, animalele nu mint şi nu trădează!

Joia din Săptămâna Mare mai este denumită, uneori şi Joia Trădării. Trădarea lui Iuda a pus la încercare multe minţi luminate. De ce a trădat Iuda? Este într-un lanţ logic, fără trădare nu ar fi fost Crucificarea şi fără Crucificare nu ar fi fost misterul cel mare, Învierea, a treia zi? A existat o „convenţie psihică” între Iisus şi Iuda?  Mulţi cărturari, teologi, au tratat aceste subiecte. Mulţi papi au scris volume luminate despre Cina cea de Taină şi perioada până la Înviere. Cred că toate sunt deşertăcoiuni, efortul unor oameni să înţeleagă ceea ce este mai presus de înţelegerea umană. Aşa s-a întâmplat... şi gata!

Marii cărturari, teologii, cristologii notează dubla trădare a evreilor: personală, prin Iuda şi colectivă prin vocea poporului la judecata lui Pilat, popor care nu a ales pe Învăţător şi religia iubirii, ci pe un criminal oarecare, celebru acum, prin comparaţia cu Iisus. Aceste trădări istorice au fost baza prigonirii canonice a evreilor în Europa medievală.

Trădarea a inspirat, ca temă, multe opere literare, arta, pictura, filozofia. Să ne amintim, doar, de Iago din Othelo. Trădarea lui Iago este în primul rând politică, având ca scop compromiterea amiralului maur, fala şi speranţa Veneţiei.

Trădarea Dalilei, cea cu părul lui Samson. Am stat o oră în faţa tabloului lui Rubens. Trădări, trădări, trădări...

Caragiale nu putea să rateze subiectul. „Farfuridi: Da, aşa, daca e tradare, adica daca o cer interesele partidului, fie! Brânzovenescu: Dar cel putin s-o ştim şi noi!”

Cred că “O scrisoare pierdută”, în moldoveneşte: “ O ţidulă prăpădită”, este alfa şi omega în politica românească. Şi moldovenească!

M-am referit la trădare, pentru că, iată, o blondă pare că refuză cu hotărâre să trădeze. Sau, este o acoperire oarecare. Poate că a spus şi ce lapte a supt, dar acum aruncă nori de cerneală ca o sepie aflată pe fugă, cu complicitatea “autorităţilor”. O să vedem după Sf. Paşi dacă a trădat, sau nu! Dacă nu, poate deveni un studiu interesant de caz! În politică nu există adevăr, cinste, onorabilitate ci doar învingători şi învinşi. Uitaţi-vă la “House of Cards”. Iar, din câte cunosc şi eu, un amărât, viaţa întrece ficţiunea!

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi vă rog să nu trădaţi! Nu vă trădaţi prietenii, pe cei, dragi, familia, iubitul, iubita. Nu vă trădaţi ţara, e important! Şi ceea ce este şi mai important, nu vă trădaţi pe voi înşivă!

Şi, ca să vedeţi că nu sunt supărat, vă mai dau să vedeţi un clip, tot cu pisoi:

BERBEC  Astăzi, cu aspecte multiple în zodie, domeniul relaţiilor umane este pozitiv influenţat, la fel şi carisma proprie a nativilor din Berbec. Dar, nu trebuie să exagerezi, să abuzezi.

Nu exagera inutil şi păgubos problemele tale financiare! Ziua de astăzi este o perioadă a zvonurilor. Care pot fi adevărate sau false. Filozofia şi teoria zvonisticii ne arată că de câte ori piaţa este saturată de zvonuri – se întâmplă ceva, sau cineva important are un interes de promovat. Adică acelaşi lucru, până la urmă. Configuraţia stelelor arată o perioadă complexă cu multiple aspecte, care se succed rapid. Ai o zi profitabilă!

TAUR  Dimineaţa trebuie să te ocupi de afacerile ce trenează de mai mult timp, de interesele tale întârziate.  Vine vacanţa de Sf.Paşti, ai nevoie de mulţi bani! Insistă astăzi, nu e prea târziu!

Cu toate aspectele disarmonice, dimineaţa este favorabilă comunicării, aşa că te poţi aştepta la informaţii şi întâlniri care să-ţi aducă avantaje. Totuşi, aspectele sunt complexe, aşa că te poţi aştepta şi la veşti mai puţin plăcute, legate de întârzieri sau de persoane care se dau la fund şi nu raspund la telefon. Dar, pe total, balanţa este pozitivă!  Veşti despre venituri provenite din afaceri speculative. Ia lucrurile uşor, nu te ambala într-o direcţie care pare că se îngustează.

GEMENI   Mici favoruri din partea anturajului. Astăzi poţi să abordezi cu succes schimbări, mai ales în domeniul social. E favorabil să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi.

Ziua de astăzi este bună pentru tine. Dacă ai ceva de aranjat, de comunicat, ceva ce-ţi era greu să cuantifici mai înainte în vorbe şi concepte, atunci foloseşte perioada dimineţii de azi. Stelele iţi sunt favorabile mai ales in domeniul social, al acceptarii opiniilor tale şi mai puţin in cel material, al desfăşurării unor afaceri şi/sau al încasării rapide a unor bani.

RAC   Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti de bine, pozitiv.  Afacerile personale şi cele sentimentale sunt, însă, bine aspectate. Astăzi poţi să dai curs, cu curaj, intereselor proprii.

De asemenea, în această perioadă este bine să nu-ţi iei niciun risc major. Evită sa semnezi acte oficiale, contracte, înţelegeri. Mai pe seară evenimente sociale şi din sfera culturii şi a artei. Trebuie să-ţi dai opinia într-o problemă importantă. Fii mai tare în susţinerea propriilor idei şi interese, sigur, în spaţiul cultural!

LEU   Prietenii şi colegii stau pe aproape, considerându-te, pe undeva, liderul grupului şi aşteptînd iniţiative din partea ta. Astăzi evită noul şi mulţumeşte-te cu soluţiile vechi, verificate.

Ai făcut unele economii sau poţi să primeşti nişte bani. Te gândeşti cum să-i împarţi mai bine. Stelele te sfătuiesc să împarţi în două, o parte pentru casă, alta, mai mică pentru Sf. Paşti! Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Înaintea unui nou atac, înaintea unei noi ofensive, sau al unui nou proiect, forţele trebuie să se regrupeze. Reorientarea, reformularea unor direcţii, strategii sau concepte este benefică şi necesară.

FECIOARĂ   Ziua de azi este indicată pentru finalizarea unor proiecte profesionale sau sociale. Trebuie, numai, să te concentrezi foarte bine, ai o mare putere de focalizare, pe termen scurt, însă!

Trebuie să foloseşti noi oameni, noi modalitaţi, noi concepte, noi cuvinte. A venit primavara, suntem în perioada dinaintea Sf. Paşti, cei care au moştenit vechea sărbătoare europeană a regenerării, a renaşterii naturii, al mugurelui fragil dar puternic şi de nestăvilit prin faptul că este nou, este ceva care creşte, care nu poate fi oprit. Tu gândeşte-te bine! Ai la îndemănă tot ce îţi trebuie. Este necesar, doar, să le pui într-o nouă ordine!

BALANŢĂ  Simţi oboseala, dar trebuie să te înviorezi, mai este puţin şi termini! Pe seară poţi să te distrezi puţin, eşti prea tensionat şi acest lucru nu este productiv. Relaxează-te şi zâmbeşte!

Cu toate că ai un program dens, te preocupă găsirea unui echilibru între domeniul profesional şi cel personal. Începe cu începutul, nu mai lua de lucru acasă, nu amesteca plăcutul cu utilul! Astăzi trebuie să joci un rol dublu de complotist şi victimă în acelaşi timp. Intrigile ţesute de tine încep să dea roade. Nu că te-ai pricepe în mod deosebit, dar astăzi ai noroc la împletituri sociale. Şi, în mod întâmplător, oare este ceva întâmplător, interesele tale se suprapun peste interesele altora. Totuşi, în viata este ca in supermarket: ai de unde alege, dar nu gaseşti ce iţi trebuie!

SCORPION  Eşti într-o perioadă de emulaţie şi avânt. Profită şi vezi de interesele tale, lucrurile încep să se aranjeze. Astăzi trebuie să alegi cu grijă modul de rezolvare a problemelor în familie. 

Ai mici probleme de rezolvat, la serviciu sau la şcoală, sau unde îţi desfăşori activitatea.  Abordarea sistematica a situatiei iţi furnizeaza datele necesare rezolvarii ei. Dacă vezi că nu te descurci, cere ajuror, nu intra în criză de timp. Pentru asta sunt făcuţi prietenii şi părinţii. Fii mai binevoitor decât de obicei, mai zâmbitor şi cu un umăr gata de oferit celor care vor veni să ţi se plângă. Fiindcă vor veni, fi absolut sigur, în perioada următoare. „Tu ascultă şi socoate...” – cum zicea poetul. Şi vezi ce se poate face!

SĂGETĂTOR   Un val de optimism te face să vezi viaţa ta în perspectivă, fără bruiajul cotidian. Totul pare că te amuză pentru că începi să descoperi interesele mărunte care stau în spatele vorbelor mari.

Originalitatea este bună în artă, dar sperie în relaţiile sentimentale. Oamenii care te iubesc trebuie să ştie că pot conta pe tine la bine şi la rău, la mult şi la puţin, acum şi mereu! Amână orice ai de făcut până după amiază când configuraţia stelelor îţi este mai favorabilă. Tot ce faci în dimineaţa asta poate să îţi aduce trăiri interesante. Statistic vorbind. Cel mai probabil este că, tot statistic vorbind, o să te întrebi mult unde sunt banii tăi pe care abia i-ai primit ca salariu. Şi că mai ai puţini bani după ce ai terminat cu aprovizionarea. Nu mai întreba atâta, banii sunt în buzunarul cui trebuie!

CAPRICORN  Astăzi ceva te obsedează şi te împiedică. Adună-te, concentrează-te, relaxează-te şi lasă ideile fixe. Numai aşa poţi să-ţi rezolvi problemele, care, să fim drepţi, nu sunt deloc uşoare!

Ai intrat în criză de timp, ai de rezolvat o mulţime de treburi, pe care le-ai tot amânat. Ocupă-te de ele secvenţial, pe rând. Astăzi ocupă-te de problemele de familie, sunt avantajate! Nu trebuie să te prinzi în jocul celorlaţi. Nu întreprinde nimic important sau riscant. De astăzi, cu o configuratie favorabila, incepi sa gandeşti mult mai pragmatic si sa te frămânţi mai puţin. Fii mai atent la forma fizică!  

VĂRSĂTOR  Te simţi bine şi în formă şi eşti conştient de lucrul acesta. Cei din jur sunt frâne pentru tine, sau cer prea mult. Încercă să te delimitezi, în mod elegant, ca să ai premiza succesului!

Dacă ai de făcut o alegere sau trebuie să iei o decizie la serviciu mai aşteaptă câteva zile. Nu eşti în cea mai bună zi pentru decizii, ziua de astăzi este veseloasă! Astăzi este una din zilele in care ţi se spune ca nu ai tact, ca vorbeşti prea mult şi te crezi prea tare. Şi ce dacă, tu te simţi aşa de bine… Ai una din acele zile în care străluceşti şi crezi ca eşti făcut din pulbere de stele. Eşti sanatos şi vesel, iar viaţa este frumoasă. Bucură-te din plin!

PEŞTI  Trebuie să fugi de cei din jurul tău care se hrănesc cu zilele tale fripte şi găsesc o mare plăcere în a-ţi spune veşti triste. Trebuie să rămâi calm, pentru că azi eşti uşor de ofensat!

Aspectele negative ale planetelor colective rezonează cu o posibila lipsa de interes a anturajului faţă de tine. Nu îi judeca, au probleme, aşa că te poţi duce singur, pe seară, la un film!  La serviciu, sau unde îţi petreci dimineţile, trebuie să foloseşti fiecare moment al programului. Este o perioadă de acumulări când îţi poţi pregăti un viitor succes. Fă în aşa fel ca să nu rămâi în urmă şi să nu depinzi de alţii, aşa rezultatele muncii tale pot fi evidenţiate şi evaluate corect.

Ne puteți urmări și pe Google News