Manuscrisul de la "American Pie", vândut la licitație cu o avere | VIDEO

Manuscrisul de la "American Pie", vândut la licitație cu o avere | VIDEO

Manuscrisul original al melodiei "American Pie", piesă compusă în 1971 de Don McLean, a fost vândut marți pentru 1,2 milioane de dolari, a anun'at casa de licitații Christie's. Tranzacția s-a realizat la New York, dar cumpărătorul a preferat ca identitatea sa să nu fie făcută publică.

Asociația Americană a Industriei Discografice (RIIA) a numit "American Pie" ca fiind "piesa a secolului", iar manuscrisul vândut conținea adnotări și corecturi făcute de autor. 

Manuscrisul are 16 pagini, 237 rânduri scrise de mână și 26 dactilografiate și a fost pus în vânzare chiar de autorul său. 

Potrivit lui McLean, născut în 1945, cântecul care a fost ținta a numeroase dezbateri privind înțelesul versurilor sale și care a dat numele celui de-al doilea său album, a făcut "parte dintr-un proces de trezire, dintr-o călătorie mistică spre trecut".

 

"American Pie" se înscrie astfel pe lista de piese celebre ale căror manuscrise au fost vândute profitabil la licitație, precum "Like a Rolling Stone", de Bob Dylan, vândut cu 2 milioane de dolari în iunie anul trecut, sau "Born to Run", al lui Bruce Springsteen, pentru care s-a obținut suma de aproximativ 200.000 de dolari.

De-a lungul vremii, "American Pie" a cunoscut mai multe versiuni, fiind 'imnul' unei întregi generații. Melodia a fost interpretată de numeroși artiști, printre care și Madonna.

 

Ne puteți urmări și pe Google News