Începând din acest weekend, emisiunea „Supermodels by Cătălin Botezatu” va fi difuzată în fiecare duminică, de la 21.30.
Ca de fiecare dată la „Supermodels by Cătălin Botezatu”, celebrul designer nu alege întâmplător probele pentru discipolii săi. De această dată, va miza pe contraste șocante: concurenții vor defila în ținutele haute couture pe un munte de gunoi. Teribila încercare olfactivă îi va lăsa fără suflare, la propriu, pe cei rămași în competiție.
Concurenţii au fost treziţi de staff-ul emisiunii în zori pentru o şedinţa foto inedită: nici prin gând nu le-a trecut acestora la ce probă îi va supune amfitrionul show-ului de la Kanal D. Ajunşi la destinaţie, Botezatu i-a întâmpinat şi le-a explicat detaliile shooting-ului: grotescul unui centru de depozitare deşeuri va ţine loc preţ de câteva ore de podium pentru modele.