Misterele procesului FNI. Dosarul morții procuroarei care l-a anchetat pe Vîntu va fi redeschis

Misterele procesului FNI. Dosarul morții procuroarei care l-a anchetat pe Vîntu va fi redeschis

Luminița Șega s-a stins din viață pe 31 iulie 2006, „în urma unei intoxicări cu metale grele”. Vor fi efectuate noi expertize toxicologice și vor fi adunate toate documentele privind istoricul medical al magistratei. Ioana Maria Vlas și colegii procuroarei vor fi audiați.

Tribunalul București a dispus redeschiderea anchetei privind moartea suspectă a fostei procuroare Luminița Șega de la DNA, cea care l-a pus sub acuzare pe Sorin Ovidiu Vîntu, în dosarul prăbușirii Fondului Național de Investiții. Judecătorul Mihail Udroiu a decis desființarea soluției de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și retrimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale față de faptă. Informația a fost confirmată pentru „Evenimentul zilei” de președinta Tribunalului București, judecătoarea Laura Andrei.

Ce a decis instanța

Udroiu a mai dispus audierea unor martori, precum și administrarea unor probe punctuale, toate acestea în vederea efectuării unei „anchete efective”. Printre ele, efectuarea unei expertize toxicologice într-un laborator specializat „în vederea stabilirii existenței sau inexistenței unei intoxicări a defunctei Luminița Șega cu metale grele, în special cu alumină”. Colegii fostei procuroare vor fi audiați, la fel și „mama FNI”, Ioana Maria Vlas. Magistratul a mai decis ca toate documentele medicale privind istoricul internărilor, analizele și operațiile suferite de fosta procuroare să fie adunate într-un singur loc. Udroiu a mai hotărât ca medicii și asistentele care au avut-o sub supraveghere pe Luminița Șega să fie audiați.

Semne de întrebare

Luminiţa Şega a murit pe 31 iulie 2006, la vârsta de 42 de ani. Ultimul an de viaţă l-a petrecut în spitale, în timp ce medicii se chinuiau să afle care este boala de care suferea. În urmă cu opt ani, pe 16 martie 2005, magistratul s-a prăbușit în sediul DNA cu dureri cumplite de cap. Din acel moment şi până la moartea sa, nici un medic nu a reuşit să identifice boala misterioasă care a ucis-o. Rezultatul testelor de la Clinica din Bergamo care indicau o posibilă otrăvire cu alumină a Luminiței Șega apărut târziu, după ce Luminiţa Şega fusese înmormântată. O anchetă în cazul morții procurorului a fost deschisă abia în 2009, la insistențele fratelui acesteia, prof. dr. Mircea Slăvilă. El a cerut procurorilor deshumarea cadavrului surorii sale. Dosarul a fost clasat dar iată, prin decizia judecătorului Udroiu, soluția a fost anulată.

Teste interminabile

După doi ani de memorii, Slăvilă a obţinut aprobarea pentru deshumarea trupului surorii sale ca să se poată recolta probele pentru analiza toxicologică. Ancheta s-a împotmolit din nou, după ce s-a ajuns la concluzia că în țară nu pot fi efectuate teste privind intoxicația cu metale, iar o astfel de expertiză în străinătate costă câteva zeci de mii de euro, sumă care nu a fost plătită de ministerul public. Fostului magistrat îi fusese pus un diagnostic general: distrugere progresivă a creierului, fără să se precizeze ce a determinat acest lucru.

Bănuielile familiei

Încă de la început, familia Luminiței Șega a susținut că în spatele bolii misterioase se află o mână criminală. O serie de teste au arătat că aceasta a fost otrăvită, în timp, cu aluminiu. Soțul acesteia, judecătorul Marius Șega, dar și fratele acesteia, Mircea Slăvilă, au bănuit că intoxicația cu metal s-a produs la serviciu, unde procuroarea își bea cafeaua dimineața. Ultimele dosare de anvergură instrumentate de Luminiţa Şega l-au vizat pe Sorin Ovidiu Vîntu, pe care l-a pus sub acuzare pentru mai multe infracţiuni economice. În 2004, dosarele i-au fost luate, iar SOV a fost scos basma curată, fără a mai fi deranjat câțiva ani.

 Cine este judecătorul care a redeschis cazul

Mihail Udroiu (foto) a fost, până la momentul reținerii, consilierul fostei șefe a DIICOT, Alina Bica. După izbucnirea scandalului privind acuzațiile de luare de mită la adresa acesteia, Udroiu a revenit pe postul de judecător la Tribunalul București. Luna aceasta, el a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să fie transferat la Tribunalul Bihor, solicitare care a fost admisă. Udroiu a făcut parte din Comisia de elaborare a noului Cod Penal și a noului Cod de Procedură Penală. Numele lui apare în documentele DNA, într-un dosar disjuns din cel în care a fost cercetată fosta șefă a DIICOT, Alina Bica. Procurorii precizează că Udroiu l-ar fi ajutat pe afaceristul Bogdan Buzăianu să obțină un document emis de DIICOT. În schimb, Buzăianu i-ar fi promis lui Udroiu o excursie în Dubai.