DISTRUGEM sistematic, în mod inconştient, nutrienţii din alimente. REGULI simple de păstrare şi consum

DISTRUGEM sistematic, în mod inconştient, nutrienţii din alimente. REGULI simple de păstrare şi consum

Cum păstraţi alimentele? Cum le gătiţi? Cum le consumaţi? De cele mai multe ori, toate aceste informaţii sunt preluate din familie, dar nu întodeauna aceste informaţii ne sunt şi utile. Şi, chiar dacă, aşa cum spun nutriţioniştii, organismul nostru că ştie cum să îşi ia substanţele nutritive din alimente, modul în care păstrăm alimentele este decisiv pentru nutrienţii pe care le mai au.

Potrivit unui studiu din 1995, citat de stirileprotv.ro, agricultura modernă, intensivă, distruge o parte dintre nutrienţii prezenţi în mod natural în legume, fructe, cereale, iar în vegetale, se mai regăseseau doar 40% din vitaminele şi mineralele prezente cu un deceniu în urmă, adică în anul 1985.

De la acel studiu au trecut deja 20 de ani, timp în care s-a continuat distrugerea sistematică a nutrienţilor din alimente. Din aceste motive, câteva informaţii legate de păstrare şi preparare pot face diferenţa.

"Fructele şi legumele nu trebuie spălate înainte de depozitare, pentru că în felul acesta acea membrană care există în suprafaţă este înlăturată şi se deschid cai pentru pătrunderea germenilor şi alterarea mai rapidă", a declarat nutriţionistul Şerban Damian, pentru stirileprotv.ro.

Vă prezentăm mai jos câteva reguli simple despre cum trebuie păstrate şi consumate alimentele pentru un aport corespunzător de nutrienţi:

  • Vegetalele ţinute la frigider se consumă în maximum o săptămâna.
  • Când mâncaţi legume şi fructe, pe cât posibil, consumaţi-le coajă. În coajă se găsesc de 27 de ori mai mulţi nutrienţi decît în pulpă.
  • Dacă se poate gătiţi alimentele în coajă şi eliminaţi-o abia după prepararea termică.
  • Pe timpul iernii, o mâncare gătită se potriveşte cel mai bine nu cu o salată proaspătă, ci cu murături. Acestea menţin perfect toţi nutrienţii legumelor
  • Dacă ţineţi post, nu consumaţi, imediat după masă, cafea sau ceai negru. Prin taninurile pe care le conţin, aceste băuturi scad absorbţia fierului non-hemic din vegetale.
  • Orice preparat se poate îmbogăţi nutritiv cu boabe de muştar proaspăt pisate.
  • Va furnizaţi nutrienţi prezenţi şi în varză sau în brocolli, cu rol puternic antioxidant.
  • Carnea şi peştele au proteine valoroase, care hrănesc. Hrănesc însă dacă temperatura de gătire nu depăşeşte 160 de grade Celsius.
  • Dacă preparaţi carnea într-o tigaie anti-aderenţa, fără ulei, corect este să fie expusă la foc mic. În felul acesta consumaţi proteine nemodificate, adică va hrăniţi şi nu doar ingeraţi calorii.
  • În orice mâncare preparată termic adăugaţi o linguriţă de oregano, nu doar pentru gust. Are acţiune antiseptică. Practic acesta dezinfectează alimentele.

Ne puteți urmări și pe Google News