Ajutorul pentru familiile sărace nu mai depinde de plata taxelor
- Ionel Dancu
- 29 iunie 2016, 00:00
Alocaţiile pentru familiile sărace, care au copii în întreţinere, nu va mai fi condiţionată de plata impozitelor şi taxelor locale
Guvernul a adoptat, ieri, o Ordonanţă de Urgenţă potrivit căreia plățile vor fi reluate din oficiu pentru familiile cărora le-a fost sistată alocaţia de susţinere, inclusiv pentru perioada în care ajutorul a fost suspendat.
Măsura vine în condiţiile în care începând cu aprilie 2016, pentru circa 3.100 de familii a fost suspendată plata alocației după neplata taxelor locale. „Aceste familii sunt expuse riscului de excluziune socială”, a explicat Guvernul motivul pentru care a decis să nu mai condiționeze plata acestei alocații pentru susținerea familiei de achitarea impozitelor și taxelor locale.
Ajutorul se acordă familiilor ale căror venituri lunare pentru fiecare membru sunt mai mici de 530 de lei și valoarea alocaţiei se calculează în funcție de numărul de copii și de venitul pentru fiecare membru al familiei.
Scriitorii din arest câştigă maxim 20 de zile
În cazul elaborării de lucrări științifice sau invenții brevetate de către un deținut, indiferent de numărul acestora, se consideră maximum 20 de zile executate pe întreaga durată a executării pedepsei. În cazul coautorilor, numărul zilelor considerate ca executate se împart proporțional la numărul de coautori. Noile prevederi adoptate de Guvern intră în vigoare din 31 august. Caracterul științific al lucrărilor elaborate de puşcăriaşi va fi stabilit de Consiliul Național al Cercetării Științifice. Pe durata elaborării de lucrări științifice pot fi desfășurate activități lucrative, fără ca acestea să se suprapună și fără ca, însumată, durata desfășurării tuturor acestor activități să depășească durata prevăzută în legislația muncii.
Nu mai alergi după cazier judiciar
Executivul a decis să elimine copiile legalizate pentru diverse documente, legalizarea urmând să fie realizată, conform cu originalul, de către funcţionarii care solicită aceste documente. Cazierul judiciar va fi transmis automat între instituţii, cetăţenii vor putea să trimită prin email copia după buletinul de identitate şi vor putea realiza plata prin card la ghişeele ANAF sau la Trezorerie, a mai decis ieri Guvernul.
CNP mai rapid pentru „invizibili”
Guvernul vrea să simplifice acordarea CNP-ului şi a certificatului de naştere pentru copiii şi adulţii fără identitate. Pentru cei fără certificate de naştere se va putea face o cerere la primărie şi primarul va fi obligat ca în termen de 90 de zile să elibereze actele de identitate pe baza unor declaraţii şi colectării unor date necesare pentru acest lucru. Pentru adulţi, şi copii fără identitate se va trece de la o procedură judecătorească la o procedură administrativă, care este mai rapidă.
Noi servicii sociale pentru bătrâni
Vârstnicii care locuiesc în cămine şi cei îngrijiţi la domiciliu vor beneficia de servicii sociale îmbunătăţite. Finanţarea serviciilor va fi asigurată, în completarea contribuţiei persoanei beneficiare/ susţinătorilor legali, prin sume din bugetele locale şi, în completarea acestora, sume defalcate din TVA, în proporţie de cel mult 10% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii. Sistemul de finanţare a îngrijirii vârstnicilor devenise nefuncţional, a explicat Guvernul
Guvernul deschide calea DNA spre Hotelul Triumf
Guvernul se pregăteşte să ofere unei instituţii publice Hotelul Triumf, fost sediu al spionajului extern în perioada comunistă.
Decizia vine în contextul în care DNA ia în calcul să îşi mute sediul central. Hotelul Triumf se află aproape gard în gard cu sediile centrale ale PSD și UNPR. La câteva minute de mers pe jos se află şi sediile centrale ale ALDE şi PNL.
„Reprezentanți ai DNA și ai Ministerului Justiției au început deja să analizeze la fața locului modul în care sunt dispuse spațiile, ce fel de lucrări de renovare și reamenjare ar trebui realizate și calculează totodată bugetul necesar în acest scop”, potrivit profit.ro.
Executivul a spus ieri că se confruntă cu numeroase cereri din partea instituțiilor publice care, fie se confruntă cu probleme seriose de lipsă de spațiu, fie își desfășoară activitatea în imobile ce au făcut obiectul retrocedării, iar proprietarii cer să fie repuși în drepturi, fie clădirile în care operează nu mai corespund necesităților lor.
Hotelul Triumf, aflat în administrarea RA-APPS, a fost scos din Lista imobilelor din domeniul privat al statului