Reacția lui Ion ILIESCU după DISPARIȚIA lui Victor Atanasie STĂNCULESCU
- Bianca Zaharescu
- 19 iunie 2016, 22:42
Victor Atanasie Stănculescu este un personaj care a contribuit prin deciziile sale la ieșirra din totalitarism, punând umărul la revenirea la democrație, a afirmat președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.
"Am aflat cu tristețe vestea încetării din viață a lui Victor Atanasie Stănculescu, un om care, prin deciziile luate într-un moment decisiv al istoriei noastre recente, a contribuit la ieșirea din totalitarism și revenirea la democrație. Indiferent de controversele pe care le-a stârnit activitatea sa, în decembrie 1989, în calitatea de adjunct al Ministrului Apărării Naționale, a contribuit la succesul Revoluției Române și apoi la structurarea noilor instituții ale statului român. Formația sa militară, seriozitatea și profesionalismul său au fost calități pe care le-am apreciat și care l-au caracterizat, în ciuda tuturor încercărilor prin care a trecut în ultimii ani. Transmit sincerele mele condoleanțe familiei și celor apropiați lui. Dumnezeu să-l odihnească!", a spus Ion Iliescu, într-o postare pe blogul personal.
Generalul Victor Atanasie Stănculescu, fost ministru al Apărării, a murit duminică seara, la vârsta de 88 de ani.