Se apropie Învierea Domnului, vezi ce urare poți trimite celor dragi

Se apropie Învierea Domnului, vezi ce urare poți trimite celor dragi

Sărbătorile pascale sau Învierea Domnului Iisus este un prilej pentru apropiere și pentru a petrecere câteva momente de linişte şi bucurie alături de cei dragi. Este perioada în care fiecare dintre noi ne reamintim de speranţă, iubire şi bunătate. Şi pentru că această perioadă de sărbătoare se petrece cel mai bine într-o atmosferă cu gânduri frumoase, o parte din acestea le putem transmite şi celorlalţi.

Vine o zi când păşeşti cu smerenie pragul casei, când găseşti sursa de bucurie în sufletele oamenilor! Când se-mparte lumină pentru fiecare: sărac şi bogat! Încă de copil ai început să iubeşti această sărbătoare! Vine Paştele! În prima zi de Paşte, românii, la fel ca şi ceilalţi ortodocşi din lume, trimit un gând bun prietenilor, rudelor, colegilor şi cunoscuţilor, prin intermediul unui SMS. Iată mai jos ce mesaje de Paşte poţi trimite, astfel încât să fie originale, amuzante şi inspirate şi să conţină mai mult decât tradiţionalul „Hristos a înviat!” MESAJE RELIGIOASE Sfânta Sărbătoare de Paşte este un moment în care dragostea, pacea şi seninătatea se unesc în numele Domnului. Hristos a Înviat! Învierea Domnului să fie un moment de pace şi iertare pentru toţi Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet Liniște și Pace și Fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a Înviat! Fie ca Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumina, iubire, speranţa. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări! Hristos a Înviat! E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit… Hristos a Înviat! De Paşti te vindeci de invidie, de ură, de orgoliu şi devii mai bun, mai înţelegător. Hristos a Înviat! Fie ca lumina Învierii să îţi umple sufletul de speranţă, linişte, bucurie şi iubire! Hristos a Înviat! Paştele rămâne cea mai importantă sărbătoare creştină, cea mai vastă atât în semnificaţii cât şi în obiceiuri. Trăieşte de Paşti, prin rugăciune, o adevărată sărbătoare. Hristos a Înviat! A sosit clipa mult aşteptată a liniştii, împăcării, bucuriei şi binecuvântării sufletului. Să lăsăm o clipă totul şi să mulţumim Domnului pentru tot ce ne-a dăruit! Hristos a Înviat! A venit timpul ca speranţa, credinţa şi iubirea să învie în sufletele noastre, aduse de Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa! Hristos a înviat! Râu de lumină curge din biserici/ Clopote vechi întregul cer răzbat/ Cu lumânări aprinse de la clerici/ Creştinii spun „Hristos a Înviat!” Găseşte calea spre dăruire, iertare, înţelegere… Caută să fii mai bun, să fii aproape cu sufletul de cei care-ţi sunt şi prieteni, şi duşmani. Iisus a  fost un crin printre spini, iar tu prin dragostea Lui ai devenit un crin printre crini. Hristos a Înviat! Fie ca Lumina Sfântă a Învierii să vă călăuzească! Hristos a înviat! Să-i mulţumim lui Hristos pentru darul vieţii! Fie ca prin miracolul Învierii să primiţi partea de duhovnicie, care să crească pacea interioară, puterea faptei întru adevăr şi desăvârşire Un înger blând din cer coboară,/ Se roagă-n taină, apoi zboară. /De-acolo sus el ne trimite: Un zâmbet blând, o rază caldă /Şi trei cuvinte: Hristos a Înviat! Noaptea Sfântă a Învierii să vă lumineze sufletele pentru a fi mai buni, mai curaţi, mai înţelegători şi mai apropiaţi de Dumnezeu! Un Paşte fericit alături de cei dragi! Lumina şi căldura Paştelui să ne încălzească sufletele, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţă, iertare.  Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi. Hristos a înviat! E-n somn de salcii un vis de răstignire E plâns de miei și plaiuri cu verdeață Hristos să vă aducă lumină În noaptea renunțării la moarte pentru viață La început șovăielnic de primăvară, la îngemănarea dintre moarte și viață, primiți taina creștină a ÎNVIERII ca pe o sărbătoare a curățeniei spirituale, a purității sufletești și a unui nou început. Fie ca Lumina sfântă și tainică a Momentului Învierii Mântuitorului, să vă arate Calea trezirii sufletului și a Dumnezeirii ! Aprindeți candelele toate ISUS coboară printre noi ! Dați dușmănia la o parte , Și ajutați-vă-ntre voi . Bat clopote melodioase-n miez de noapte Și la biserică pe toți creștinii-i cheamă, Se-aud, din ceruri, ale îngerilor șoapte, Ce Paștele vestesc, din nou, de bună seamă.

MESAJE PENTRU FAMILIE ȘI CEI APROPIAȚI O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primavară şi al tău! Paşte fericit! Pentru unii, Paştele e un moment de întregire a familiei, în care îşi doresc pace şi bucurie. Pentru alţii, e o zi în care se distrează ceva mai mult sau scapă de serviciu ori de şcoală. Pentru mine e pur şi simplu o zi minunată, pe care vreau să o împărtăşesc cu voi. Paşte fericit! Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat! Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat! Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit! Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat! Căldură în suflet, familie reunită, sentimente împărtășite, satisfacție maximă și bafta la ciocnit…ouă! Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie și dragoste! Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniștea vine din sufletele noastre. Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre. Paște Fericit alături de cei dragi! Minunea Învierii să îţi aducă în suflet împăcare, armonie, iertare şi iubire! Priveşte cu seninătate înainte şi bucură-te de un nou început alături de tot ceea ce contează pentru tine! Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet Linişte şi Pace şi Fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a Înviat ! Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste! Un Paște fericit alături de cei dragi! Lumina Sfintei Învieri să îţi aducă bucurie, iubire şi o minune care să îţi schimbe viaţa în cel mai frumos mod posibil! Fii în sentimentul Paştelui…astăzi fii înţelegător, fii alături de cei dragi, fii cel care le iartă pe toate, fii în sentimentul Paştelui. Dincolo de cadouri, de petreceri… se află adevărata semnificaţie a Paştelui, încearcă să-i dai lumină şi să o trăieşti cu adevărat. Hristos a înviat! Învierea Domnului să vă aducă armonie în casă şi în gând, împăcare şi regăsirea înţelepciunii în sânul familiei. Hristos a Înviat! Minunea Învierii să îţi aducă în suflet împăcare, armonie, iertare şi iubire! Priveşte cu seninătate înainte şi bucură-te de un nou început alături de tot ceea ce contează pentru tine! Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii! E ziua în care se naşte speranţa, iubirea şi gândul bun. E ziua în care iertăm şi dăruim. E ziua Învierii Domnului. Paşte fericit! Cu ocazia acestei zile deosebite îţi urez ţie şi familiei un Paşte Fericit şi sănătate că în rest le faci pe toate! Sfinele sărbători să vă aducă numai gânduri senine, lumină în suflet şi multe bucurii alături de cei dragi. Paşte fericit! Sărbătoarea Învierii varsă-n noi speranţă, bucurie şi nu lacrimi peste întreaga viaţă. Sărbătoarea și nu masa în lumină ne-a-mbracat, Hristos, nu Iepuraşul, pentru noi a înviat! SĂRBĂTORI FERICITE! Învierea Domnului să îţi aducă în suflet bucurie şi iubire. Paşte Fericit alături de cei dragi! Iubirea ne aduce pe toţi împreună, oriunde am fi. Îi avem pe cei dragi în sufletul nostru. Să ne bucurăm de Sfintele Paşte, de căldura căminului. Oriunde aţi fii, bucuraţi-vă de Paşte şi primiţi lumina Învierii Domnului. Fie ca ziua sărbătorilor pascale să vă aducă multă sănătate şi să aveţi parte de tot ce vă doriţi. La mulţi ani! Din partea mea…Sărbători fericite! Fie ca Învierea Domnului să îţi aducă bucurie în suflet, la toată familia ta şi să nu uitaţi niciodată de Dumnezeu că el este Tatăl nostru, al tuturor. Vă urez un Paşte Fericit! Paştele ne aduce în inimă credinţă, încredere şi dragoste. Bucuria şi simplitatea acestor momente ne ajută să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, să apreciem adevăratele valori ale vieţii. Şi asta se simte în orice are viaţă, în firul ierbii, în cântul păsărilor, în seninul cerului. Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat! Pentru că Hristos a înviat …iubirea sa pentru oameni trezeşte natura la viaţă şi ne aduce primăvara în priviri şi bucuria în suflet. Cei care se războiesc să aducă pace, cei care urăsc să ştie să iubească, cei bogaţi să dăruiască. Poate o să ţi se pară complet lipsit de originalitate, dar ştii că vorbele simple sunt şi cele mai frumoase. Aşa că… Hristos a înviat! Bogăţia sufletească este darul cel mai de preţ pe care îl aduce iepuraşul. Împarte celor dragi cadouri: bucurie, voie bună, linişte sufletească şi înţelegere. Sărbătoarea Învierii revarsă speranţă, înţelegere şi bucurie în lăcaşul fiecăruia dintre noi. Deschide-ţi inima şi păşeşte cu pioşenie în acest cadru sacru. Pentru Învierea Domnului este sărbătoarea renaşterii, alături de acest cadou Un Paște fericit! Sărbătoarea Învierii Domnului să reverse sănătate, belşug şi bucurii, iar din Noaptea Învierii să se ridice spre noi trepte spirituale   care să vă însoţească pe drumul vieţii. Sufletul mi se umple de lumină gândindu-mă la sărbătoarea ce se apropie, la noaptea de Înviere, la mine şi la tine, la sentimentele ce ne apropie în fiecare zi mai mult! Hristos a Înviat! Dincolo de petreceri, de cadouri şi zile libere se află adevărata semnificaţie a Paştelui. Îţi doresc linişte, dragoste, bucurie de sărbători şi tot restul anului! Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas şi un răspuns la fiecare întrebare. Paşte fericit! Să vă bucure Dumnezeu, să vă dea sănătate, să fiţi împreuna cât mai mult timp, iar bucuriile să ţină la distanţa toate necazurile! Paste Fericit! Oul înroşit, mielul rumenit, cozonacul mărit, Paste fericit. Fie ca această sărbătoare să vă aducă multă nădejde şi pace în viaţă. Dumnezeu să vă ofere un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas şi un răspuns la fiecare întrebare. Paste fericit! Iisus a venit pe lume pentru a ne dărui viaţa, astfel încât fiecare dintre noi să se bucure de clipele de trăire de pe pământ şi de veşnicia din în ceruri . Hristos a înviat! Sărbătoarea Învierii Domnului binecuvântată de lumina sfântă să aducă sentimente calde, bogăţie sufletească şi bunăstare într-un ou înroşit de iubire şi într-un cozonac delicios precum voia bună. Fie că Sfânta Sărbătoare de Paşte să vă coboare în suflet minunea Învierii. Multă căldură, pace şi linişte în suflet. Hristos a Înviat! Hristos a înviat! Fie ca lumina Învierii să îți umple sufletul de speranță, liniște, bucurie și iubire! Sunt zile când trebuie să ne reamintim să fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima caldă şi mai deschisă, când lumina sfântă coboară în casele şi în inimile noastre. Paşte Fericit! Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate şi căldură în suflet. Hristos a înviat! Lumina şi căldura Paştelui să ne încălzeasca sufletele, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţa şi iertare. Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi. Sărbători Fericite! Hristos a înviat! Sărbătoarea Învierii Domnului binecuvântată de lumina sfântă să aducă sentimente calde, bogăţie sufletească şi bunăstare într-un ou înroşit de iubire şi într-un cozonac delicios precum voia bună. Fie ca Sfintele Sărbători să ne facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată. Fie ca Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet. În noaptea învierii, când clopotele bat, eu îţi doresc din suflet „Hristos a înviat!”. Sfintele Sărbători de Paşte să vă aducă linişte în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire şi puterea de a dărui şi ajuta semenii. Paşte Fericit!

MESAJE SAU SMS-URI HAIOASE ȘI AMUZANTE „Să paştem cât de mulţi, să paştem toţi de-o dată, chiar dacă iarba nu-i legală, măcar e tolerată.” „16 iepuraşi: opt se spionează, cinci sunt la somnic şi frumos visează. Doi mai albiori dau cadouri de sărbători. Iar ultimul a citit: un nou Paşte fericit!” „De Paşte să iei de poftă, nu să mănânci de foame, carnea de miel are cam 200 de calorii la suta de grame.” „Mai bine dau mesaje de Paşte decât să fac minute adiţionale. Mi-am dat salariul ca să umplu masa de bucate tradiţionale.” „Simte-te bine de Paşte şi înfruptă-te cu bucate. Bucură-te ca daltonistul Paşte, mielul fericit, oul şade înroşit, de ruşine s-a scumpit, iar iubitul iepuroi să v-aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc şi spor la toate. Paşte fericit! Iepuraşul mustăcios, şi-a luat ciorapii pe dos şi mi-a zis în două şoapte, să-ţi dau un MESAJ DE PAŞTE Anul acesta iepuraşul o să vină la tine încărcat cu bunătăţi şi o să-ţi dea plicul cu cei o sută de pupici de la mine. M-a contactat iepuraşul şi mi-a zis că eu o să fiu cadoul tău de Paşte. Iepuraşi nenumăraţi/ Să îţi sară buclucaş/ Drept pe covoraş. De Paşte te provoc la un concurs de spart ouă. Am o presimţire că voi fi cel mai bun sau că te voi lăsa să câştigi dacă iepuraşul mă va umple de generozitate şi compasiune! Ce zici? Te bagi? Sper să nu te ocolească iepuraşul nici anul acesta, deşi ştiu că nu ai fost atât de cuminte precum încerci să pari! Un gând curat, un miel împănat, un ou înroşit, cozonac îndulcit, un vin de-ai bea, HRISTOS va Învia! Iepuraşul mustăcios, de îl primești ești norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pască, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!