Au fost prinși hoții care au dat JAFUL ANULUI 2016

Au fost prinși hoții care au dat JAFUL ANULUI 2016

În ajun de Crăciun hoții au comis jafului anului 2016. Au intrat într-un magazin second-hand, au spart peretele care despărțea magazinul de o bijuterie, au intrat și au luat pe sus un seif greu de 500 de kilograme, plin cu bijuterii de aur. Nu era primul jaf de acest fel din zonă, și au mai urmat și altele.

Doi bărbați care, se presupune, ar fi particioat la jaful de pe Bulevardul Regele carol I din Timișoara din nopate de Ajun, au fost prinși de polițșiști. Unul a fost reținut pentru 24 de ore și e prezentat acum instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Suspecții au 27 și 37 de ani.

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat trei percheziţii domiciliare, pentru documentarea activității infracționale celor doi bărbați bănuiți de comiterea furtului de la bijuteria Lamaris.

La data de 24 decembrie 2016, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în bijuterie, iar din interior ar fi sustras un seif metalic în care se aflau bijuterii din aur, creând un prejudiciu de peste 90.000 de lei.

Potrivit unor surse din cadrul IPJ Timiş, hoţii au intrat pe geamul unui magazin de haine second-hand aflat lângă bijuteria din zona Iosefin. Apoi, au tăiat peretele comun, gros de aproximativ 25 de centimetri, în apropierea locului în care se afla cutia cu valori, au mutat seiful în magazin şi l-au scos pe un geam, în curtea interioară. De acolo, seiful a fost urcat într-o maşină.

Poliţiştii continuă cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale  a celor în cauză, precum și pentru recuperarea prejudiciului cauzat.