În perioada 24-28 mai se va desfășura la București (Romexpo) cel mai important eveniment cultural din țară, prilej pentru a trage cu ochiul prin cărțile scriitorilor noștri. Astăzi - un interviu cu poetul Florin Iaru, care propune la Bookfest un volum de povestioare - „Sînii verzi” (Polirom)

Evenimentul zilei: „Adela are țîțele verzi! Adela are țîțele verzi!” - aceste cuvinte, repezite de fratele mai mic care dă buzna peste soră-sa în baie, îmi par un început-cîrlig extraordinar, un hohot de rîs care te provoacă să citești mai departe. Cum s-a născut, domnule Florin Iaru, povestioara care dă titlul volumului?

Florin Iaru: Simplu. Chiar am cunoscut o fată foarte mișto, deșteaptă, frumoasă, talentată, care suferise crunt în adolescență din cauza asta. Acum, la maturitate, rîdea. Dar asta nu înseamnă că meandrele concretului din suflețelul ei de adolescentă nu s-au contorsionat. Există, apoi, o neîncredere funciară a omului tînăr în propria identitate. Sînt lucruri pe care le vedem numai noi, cu imaginația și complexele noastre și care pentru ceilalți sînt ori invizibile, ori seducătoare. Brusc, povestea a crescut singură, nu a mai fost nevoie decît de băiatul care să lumineze fata.

- Cărticica explorează și trăirile intense dintre preadolescență și tinerețe. Pentru Florin Iaru unde a început viața?

- Exact de unde începe orice viață. Din copilărie, atunci cînd lumea se deschide, cu toate bucuriile, amărăciunile și confuziile aferente. Mai exact, din subsolul igrasios din strada Doamna Oltea, de lîngă stadionul Dinamo. Acolo i-am cunoscut pe Bobo, Irinel și Luminița. Ah, Luminița, prima mea dragoste!

- Poet sau povestitor. Care dintre aceste două „măști” i se potrivește mai bine omului Florin Râpă?

- Am două răspunsuri de dat. Primul e identitar. Multă lume crede că mă jignește dacă îmi spune Râpă. Se înșeală. Părinții mei au divorțat cînd aveam șapte ani. Am rămas cu mama, cum era și normal. Iar mama și-a reluat numele de fată, Iaru. Dar tata, Ilie Râpă, a rămas nezdruncinat în inima mea și nu am de ce să mă rușinez vreodată de numele lui. Ce om! Al doilea răspuns e nițel mai complicat. Fiecare întîmplare își are logica și forma ei. Eu sînt și rămîn, sper, poet. Doar că unele chestii cer o formă de proză. Iar proza are reguli stricte. Nu le poți călca.

- Ce-ați face dacă ați poseda darul lui „Costeluș de la sculărie”?

- O, aș cuceri lumea, pentru că, nevăzut de nimeni, omul spune ce și cine este. Și aș scrie istoria nefalsificată a umanității, timp de o zi, într-un milion de volume de o mie de pagini, fiecare.

- Ce este râsul?

- Aoleu, dacă mă întrebați, nu știu, iar dacă nu mă întrebați, știu. Pentru mine, e diferența minimalizatoare dintreaparență și esență. Dar vă atrag atenția că, în marea lor majoritate, povestirile sînt despre singurătate și despre dezamăgire. Cine rîde înțelege instantaneu.

Carte de vizită

Florin Iaru este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei optzeciste. A debutat cu volumul de poezii Cîntece de trecut strada (1981), apoi, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan, a publicat Aer cu diamante (1982). Alte volume: La cea mai înaltă ficţiune (1984), Înnebunesc şi-mi pare rău (1990), Poeme alese (2002), Povestiri cu final schimbat (2013). La Editura Polirom a mai publicat Fraier de Bucureşti (2011, 2015).