FIREA face APEl la SERVICIILE SECRETE. Ce PERICOLE spune că ameninţă ŢARA

FIREA face APEl la SERVICIILE SECRETE. Ce PERICOLE spune că ameninţă ŢARA

Primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea a convocat de urgenţă în această seară Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică.

Firea susţine că are de o gravitate excepţională, potrivit cărora printre manifestanţii care participă la mitingurile neautorizate din Capitală ar exista şi persoane care doresc deturnarea acestor proteste de la scopul iniţial.

"Conform prevederilor legale, primarul general are atribuţii şi în ceea ce priveşte siguranţa cetăţeanului. Motiv pentru care am dispus convocarea de urgenţă a ATOP - Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică, în această seară, având informaţii potrivit cărora, în cadrul mitingurilor neautorizate din Capitală, unul anunţat în mass-media de mai bine de 24 de ore ca fiind cel mai mare protest din perioada post-decembristă, iar celălalt apărut spontan în ultimele ore, ar fi infiltrate persoane care aparţin anumitor organizaţii care doresc deturnarea manifestaţiilor de la scopul iniţial", a precizat primarul, conform unui comunicat transmis, duminică, de Primăria Capitalei.

Edilul general a menţionat că a dispus alertarea ambulanţelor, a structurilor ISU, a efectivelor Poliţiei Locale.

"Au apărut deja incidente care se pot amplifica în această seară. Am dispus alertarea, pentru astfel de situaţii, a ambulanţelor, a structurilor ISU, a efectivelor Poliţiei Locale. Fac apel la instituţiile abilitate ale statului cu atribuţii în siguranţa naţională să ţină cont de acest semnal de alarmă pe care îl trag, având în vedere că pe teritoriul Capitalei sunt principalele instituţii ale statului, ambasade, consulate, aproape 3 milioane de locuitori, studenţi, turişti. Ca Primar general şi român sper că finalul acestor manifestaţii să ducă la întărirea încrederii cetăţenilor în instituţiile democratice ale statului, să păstrăm integritatea teritorială şi pacea în ţară, într-o perioadă în care conflictele fac victime printre cetăţeni nevinovaţi atât în regiune, cât şi în alte zone ale lumii", a menţionat Firea.