Acuzațiile de o gravitate excepțională aduse de magnatul ploieștean șefi lor SRI și DNA, unor înalți ofi ciali CIA, acreditați la București, precum și unor magistrați susceptibili de activități de tip „poliție politică” întârzie să genereze cea mai palidă reacție oficială
Sebastian Ghiță trebuia să se prezinte, în 29 decembrie, la poliție, potrivit termenilor controlului judiciar impus. Pentru că nu s-a prezentat, procurorii DNA au înștiințat judecătorii ICCJ și au cerut emiterea unui mandat de arestare, în lipsă. Magistrații se vor pronunța pe 5 ianuarie.
A dispărut de 15 zile
Sebastian Ghiţă a fost ultima dată la IJP Prahova în ziua de 19 decembrie. În aceeași zi, acesta a făcut publică o înregistrare a unei convorbiri între procurorul Mircea Negulescu, cel care anchetează cazul Ponta- Blair. După acestă dezvăluire, Ghiță a participat la recepția SRI și de acolo a plecat spre casă. În drum spre imobilul din Ploiești, acesta a dispărut fără urmă. Fostul deputat nu a mai fost văzut de atunci. Ulterior, el a fost citat să se prezinte, pe 21 decembrie, la DNA Ploieşti în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit. În aceste condiţii, fostul deputat a fost căutat la domiciliul său şi la mai multe adrese, fără a fi însă găsit, au precizat surse apropiate anchetei.
Șefi de stație CIA și locații secrete ale SRI, deconspirate
Pe de altă parte, la sfârșitul anului trecut, postul de televiziune România TV a difuzat două înregistri cu Sebastian Ghiță. Într-o înregistrare, fostul deputat povestește despre legăturile sale cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, pe care susține că a cunoscut-o în sediile SRI și o întreabă dacă își mai aduce aminte de o petrecere restrânsă dintr-o vilă din Sinaia, la care aceasta era împreună cu el și cu Vasile Dâncu. Ghiță a adus mai multe documente, susținând că sunt e-mailuri care ar incrimina-o pe Kovesi, de pe adresa de mail cucuveauamov@ gmail.com. În aceeași înregistrare, fostul deputat dezvăluie câteva case conspirative ale SRI din cartierul Primăverii, din București. Ghiță mai face publice cărțile de vizită a două persoane despre care susține că fac parte din CIA și că unul dintre ei este „șef de stație”. Conform specialiștilor, „șef de Stație CIA înseamnă persoană de rangul cel mai înalt din CIA, care este trimisă într-o țară, fiind omul care se ocupă de toate operațiunile CIA din acea țară”.
Întrebările EVZ pe marginea unor dezvăluiri stupefiante
Încă din 29 decembrie, EVZ a pus o serie de întrebări pe marginea cazului. Reprezentanții statului nu au răspuns.
1. În anul 2010, Sebastian Ghiță și Vasile Dîncu nu erau niște personaje importante pe scena politică. În schimb, Laura Codruța Kovesi era Procurorul general al României. Ce căuta șefa procurorilor în anturaj de cântece lăutărești cu Ghiță și Dâncu?
2. Prin înregistrarea difuzată de RTv, Sebastian Ghiță ne transmite că între anii 2010-2014 s-a construit un sistem de cârdășie penală prin care persoanele incomode să fie incriminate, să li se facă dosare penale?
3. De ce nicio instituție a statului nu cere o anchetă temeinică pe ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în relația de 4 ani a lui Sebastian Ghiță (ajuns deputat între timp) cu oameni importanți din instituții de forță ale statului? Nu e prima dată când Ghiță dezvăluie legături puternice.
4. La fabricarea căror dosare a ajutato Sebastian Ghiță pe Laura Codruța Kovesi, dacă pentru dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu a fost folosit la pregătirea și realizarea flagrantului, așa cum presa a prezentat încă din 2011?
5. Câte mailuri i-a trimis procurorul șef Kovesi lui Ghiță de pe adresa cucuveaua mov?
6. Dacă Sebastian Ghiță minte, de ce DNA (sau Kovesi) și SRI (sau gen. Coldea) nu au nicio reacție?