Degringolada în care se află economia Turciei l-a împins pe preşedintele Erdogan să înceapă o vastă campanie pentru stoparea stocării cepei.
„Nu vom face nici un compromis!”, a ameninţat Erdogan, referindu-se la cei care fac stocuri din acest aliment foarte popular în Turcia.
Din cauza uriaşului nivel al inflaţiei – cel mai înalt din ultimii 40 de ani – preţul cepei a crescut cu şapte lire pe kilogram, o adevărată lovitură pentru persoanele cu venituri mici, notează BBC.
„Ceapa este produsul de bază pentru majoritatea felurilor de mâncare turceşti”, scrie şi Al-Monitor, „iar cine este sărac poate încropi cu o ceapă şi o bucată de pâine o masă.”
După ce Statele Unite au impus taxe vamale la importurile din Turcia de oţel şi aluminiu, din cauza refuzului de a-l elibera pe pastorul american Andrew Brunson, lira a căzut cu 40% în comparaţie cu dolarul.
O înregistrare în care se susţine că este prezentată descoperirea a 30 de tone de ceapă de către autorităţile turce a fost difuzată pe 22 noiembrie pe YouTube, iar bărbatul care deţinea depozitul în care era ţinută ceapa a fost dat pe mâna justiţiei.
Decretul semnat de Erdogan care interzice stocarea cepei şi îi incriminează pe vinovaţi a stârnit o sumedenie de ironii pe Twitter.
„Am un sac cu ceapă. Mă tem de o descindere a poliţiei acasă”, a scris un utilizator.
Kemal Kilicdardoglu, un politician turc, lider al Partidului Popular Republican, a postat un desen animat cu o ceapă plângând şi cu mesajul: „Nu faceţi ceapa să plângă!”
Un alt utilizator a postat un afiş cu o ceapă pe care scrie „Wanted”.