INFOTRAFIC. NINSORILE au BLOCAT DRUMURILE! AVERTISMENTUL specialiștilor

INFOTRAFIC. NINSORILE au BLOCAT DRUMURILE! AVERTISMENTUL specialiștilor

Conform informațiilor oferite de către Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române la această oră, nu sunt semnalate evenimente rutiere care să impună oprirea circulaţiei pe drumurile naţionale sau pe autostrăzi.

Din cauza căderilor de zăpadă, circulația rutieră pe DN67C (Transalpina) este închisă până la data de 31.05.2019, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul kilometric 34+800 de metri şi 59+800 de metri, între localităţile Rânca (Gorj) şi Obârşia Lotrului (Vâlcea).

 

Pe Autostrada A1, circulaţia rutieră este închisă pe sectorul  Șoimuș – Simeria, între kilometrii 354 şi 369, pentru efectuarea lucrărilor de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva. Traficul se desfăşoară deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria – Deva, până la data de 15 noiembrie 2018, când se estimează finalizarea lucrărilor.

 

Pe Autostrada A2, pe sensul Bucureşti – Constanţa, au loc lucrări de reparaţii la sistemul rutier între kilometrii 68+700 metri şi 75+900 metri, circulaţia fiind restricţionată pe sensul către litoral, între localităţile Lehliu-Gară şi Drajna, judeţul Călăraşi. Traficul se desfăşoară doar pe calea 2 (Constanţa – Bucureşti), în ambele sensuri, pe câte o bandă de circulaţie, până la data de 04 noiembrie 2018.

 

Traficul rutier este îngreunat pe DN 1, în judeţul Braşov, la kilometrul 220, unde se execută lucrări la podul de la ieşirea din Şercaia spre Făgăraş, până la începutul lunii noiembrie 2018. Zona este semnalizată cu semafoare.

Până vineri, 2 noiembrie 2018, la ora 16.00, pe autostrada A1 Sibiu – Sebeş se execută lucrări la partea carosabilă (înlocuire rosturi de dilataţie), astfel:

- pe sensul către Sebeş, lucrări pe tronsonul kilometric 282 – 283 (afectate banda de urgenţă şi prima bandă);

- pe sensul către Sibiu, lucrări pe tronsonul kilometric 284 – 283 (afectată banda a doua).

 

De asemenea, până joi, 1 noiembrie 2018, la ora 16.00, pe sensul către Sibiu al autostrăzii A1 Sebeş – Sibiu se execută lucrări la partea carosabilă (reparaţii rosturi de dilataţie) la kilometrul 306+600 de metri, pe banda de urgenţă şi pe prima bandă.

Pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, au loc lucrări de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie ale podurilor, de la kilometrii 157+016 metri şi 157+762 metri, pe raza localităţii Milcoiu, şi la kilometrii 165+767 metri şi 169+760 metri, pe raza localităţii Aldeşti, judeţul Vâlcea. Până pe 14 noiembrie 2018, circulaţia va fi restricţionată pe câte un fir, desfăşurându-se alternativ, prin dirijare, cu ajutorul piloţilor de trafic, respectiv a semafoarelor electrice.