Cu ce ce ocupă subprefectul de Maramureș în timpul liber? Merge la PĂLINCIE și comite un grav accident de circulație

Cu ce ce ocupă subprefectul de Maramureș în timpul liber? Merge la PĂLINCIE și comite un grav accident de circulație

Reprezentanții Prefecturii Maramureș au recunoscut că subprefectul Alexandru Cosma își ducea Borhotul la pălincie, pentru a face mult râvnita țuică de prune, dar nu a mai ajuns din cauza faptului că a comis un grav accident de circulație.

Subprefectul de Maramureș conducea o camionetă, pe DN 1C, iar la intarea în localitatea Lăpușel, județul Maramureș a comis un un grav accident de circulație. Demnitarul a precizat că a vrut să evite un accident de circulație și a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal cu un autoturism marca Skoda, în care se aflau cinci persoane. În  urma impactului, cele două mașini au ajuns într-un șanț de pe marginea drumului, cu avarii foarte mari. La fața locului au ajuns în scurt timp, mai multe echipaje de ambulanță și de poliție. Medicii au decis să transporte la spital cinci persoane aflate în stare gravă.

Polițiștii au deschis pe numele subprefectului de Maramureș un dosar penal pentru vătămare corporală gravă din culpă. Pe drumul național, din cauza acestui accident au fost împrăștiate mai multe sute de kilograme de borhot de prune.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prefectul mergea la pălincie

Reprezentanții Prefecturii Maramureș susțin că demnitarul era în afara orelor de program și au o altă versiune despre modul de producere a accidentului. Cu alte cuvinte, cei de la Prefectura Maramureș spun că borhotul a intrat în balans și a poiectat camioneta pe contransens. ”Se afla în afara programului de lucru și se deplasa spre pălincie. Autoutilitara pe care o conducea și pentru care deține permis de conducere valabil pentru categoria respectivă era încărcată cu butoaie cu borhot. Se deplasa în coloană, când șoferul unui TIR din fată a frânat. La fel a procedat și dânsul, moment în care autoutilitara a intrat în balans. A tras de volan pentru a ajunge, pe contrasens, în șanțul drumului național. După producerea accidentului rutier, împreună cu alte persoane din trafic a procedat la scoaterea persoanelor din cealaltă mașină, pană la sosirea echipajelor de intervenție”, a declarar Dan Bucă, de la Prefectura Maramureș, citat de presa locală.