Ayatolahii sar in sprijinul lui Edogan. Ministrul de externe al Iranului intervine în conflictul dintre Turcia și Statele Unite
- Radu Plugaru
- 12 august 2018, 10:35
Mohammad Javad Zarif, a intervenit în conflictul dintre Turcia și Statele Unite pe data de 11 august
”...bucuria de care dă dovadă Trump în provocarea dificultăților economice pentru aliatul său din NATO, Turcia, este rușinoasă", a scris Zarif pe Twitter.
"SUA trebuie să scape de dependența de sancțiuni (și) agresiuni sau întreaga lume se va uni - dincolo de condamnările verbale – să îi forțeze să scape de această dependență", a adăugat Zarif.
"Noi am stat alături de vecinii noștri înainte, și o să facem acest lucru și de data."
Donald Trump a declarat pe data de 10 august că a dublat taxele pe importul de oțel și aluminiu pentru Turcia, ca parte a unui șir de conflicte dintre cele două țări printre care se numără și încarcerarea de către Turcia a pastorului american Andrew Brunson .
Tensiunile dintre cele două state au alimentat o presiune puternică asupra lirei turcești, care a scăzut cu 16% pe data de 10 august. Trump a făcut un anunț pe Twitter , anunțând faptul că moneda turcă a scăzut "rapid față de dolarul nostru foarte puternic!"
Iranul a suferit de asemenea o depreciere importantă a monedei sale în acest an, în parte datorită anunțului cu privire la reintroducerea sancțiunilor economice americane, după ce președintele Donald Trump a hotărât să iasă din acordul cu privire la programul nuclear iranian nuclear semnat in anul 2015. Moneda iraniană, rialul, a pierdut aproximativ jumătate din valoarea sa față de dolar începând cu lina aprilie.