Fostul ministru și lider PNL Relu Fenechiu(foto), care a fost condamnat pentru corupție în dosarele „Transformatorul” și „SIVECO”, cere în instanță ca foști parteneri de ai săi de afaceri să-i restituie mita, luată în cel de al doilea dosar, în valoare de 3,96 de lei.
Culmea, scrie publicația Reporteris.ro, în cele două dosare penale ale lui Fenechiu, terminate cu sentințe definitive, statul nu a recuperat nici un leu de la fostul politician, prejudiciul total fiind de 10 milioane de lei. Fenechiu spune clar în documentele înaintate instanței că banii de mită au intrat în conturile Profile Business Consulting pe contracte fictive și îi erau cuveniți.
Se spune negru pe alb și în sentința din Dosarul Siveco: suma este șpaga încasată în dosarul pentru care a fost condamnat. În procesul Relu Fenechiu vs Profile a Alinei Hăilă, o fostă apropiată de a sa, suma totală ajunge la 4.573.221 lei, datoria și dobânda. El a atașat la dosar și o expertiză contabilă în care sunt realizate toate calculele care ajung la suma notată. După care, potrivit publicației ieșene, avocatul său scrie în plângerea înaintată instanței:
“Între 2010 și 2014, pârâta a încasat sumele în baza unei relații comerciale de la SC Siveco SA România. Cu ocazia audierii Alinei Simona Hăilă, administratorul unic și asociat al pârâtei, în dosarul penal 199/P/2016 al DNA, aceasta a declarat sub jurământ că sumele de bani reprezentau un împrumut și proveneau de la subsemnatul. Precizările făcute de administratorul societății au vizat faptul că întreaga relație comercială cu Siveco a reprezentat, de fapt, un împrumut acordat de subsemnatul societății pe care o reprezintă. Hăilă a recunoscut în scris datoria și, în urma declarațiilor, nici procurorii și nici instanțele care au soluționat definitiv cauza nu au dispus confiscarea specială a sumei datorate de la pârâtă”.
Cocluzia colegilor de la Reporteris.ro este că „statul român este un mare prost”, după cum reiese din modul în care a gestionat procesul de recuperare al celor 3,96 milioane de lei dovediți că au fost șpagă luată de Fenechiu pentru a influența atribuirea unor contracte din bani publici către o firmă privată.