Putin și Kim au ajuns repede la șampanie

Putin și Kim au ajuns repede la șampanie

„Mulțumesc că ați venit”, l-a întâmpinat, ieri, liderul de la Kremlin pe omologul său nordcoreean, în deschiderea summit-ului bilateral ce se desfășoară pe insula Russky, în Vladivostok.

Putin și Kim și-au afișat dorința de a profita de această întâlnire pentru a găsi cheia pentru rezolvarea dosarului nuclear nord-coreean, subiect de noi tensiuni și eșecuri între Phenian și Washington. „Sunt sigur că vizita dumneavoastră în Rusia ne va ajuta să înțelegem mai bine prin ce mijloace vom putea rezolva situația din peninsula coreeană. Bilateral, avem multe de făcut pentru a dezvolta și relațiile noastre econonmice”, a declarat Putin, care a oferit și o recepție în onoarea oaspetelui. Putin l-a descris pe Kim „destul de deschis și „ interesant”. La recepție s-a cântat celebrul „Oci ciornîie” și o melodie nordcoreeană intitulată „Marele Comandant”. „Cred că această întâlnire va fi foarte utilă pentru dezvoltarea legăturilor istorice între cele două ţări, care au o îndelungată prietenie, într-o relaţie mai stabilă şi mai solidă”, a declarat Kim, citat de AFP. El a adăugat că se așteaptă la „un dialog semnificativ” referitor la situația din peninsulă, felicitându-l pe Putin pentru „clădirea unei Rusii puternice”. Potrivit Kremlinului, negocierile au început tête-à-tête, urmate de consultări cu participarea membrilor delegațiilor.

 

Ne puteți urmări și pe Google News