Furtună în USR. Cioloș și Barna îl somează pe Iohannis

Furtună în USR. Cioloș și Barna îl somează pe Iohannis

Liderii Alianţei USR PLUS, Dacian Cioloş şi Dan Barna, i-au transmis un avertisment preşedintelui Klaus Iohannis. În opinia celor doi lideri numirea lui Eugen Nicolicea la Ministerul Justiţiei, în locul lui Tudorel Toader „este un real pericol pentru siguranţa familiilor noastre şi pentru sistemul juridic din România”.

Îndepărtarea de la șefia Ministerului Justiției a lui Tudorel Toader a generat o reacție furibundă a liderilor Alianţei USR PLUS, Dacian Cioloş şi Dan Barna. Într-un comunicat comun, cei doi susțin că „Eugen Nicolicea este unul dintre autorii asaltului PSD împotriva Justiţiei, un impostor fără pregătire juridică temeinică, o bătaie de joc pentru această funcţie atât de importantă în statul român”.

„Nicolicea este direct responsabil pentru eliberarea din puşcării înainte de termen a peste 14.000 de infractori, printre care tâlhari periculoşi şi violatori, dintre care 700 s-au întors la închisoare după comiterea unor noi infracţiuni”, susțin reprezentanţii Alianţei, citați de România TV.

În opinia acestora, nominalizarea lui Eugen Nicolicea la Ministerul Justiţiei are un singur scop - adoptarea ordonanţelor de urgenţă „care îl scapă pe Liviu Dragnea de condamnarea la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul numirilor fictive”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Acest om în această poziţie este un real pericol pentru siguranţa familiilor noastre şi pentru sistemul juridic din România. Nominalizarea lui Eugen Nicolicea la Ministerul Justiţiei are un singur scop - adoptarea ordonanţelor de urgenţă care îl scapă pe Liviu Dragnea de condamnarea la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul numirilor fictive. Alianţa USR-PLUS va face totul pentru a ne asigura că Liviu Dragnea nu va reuşi să scape de lege”, se menţionează în comunicat.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis miercuri înlocuirea din funcţie a miniştrilor Rovana Plumb, Natalia Intotero şi Tudorel Toader. În locul acestora au fost agreate ca propuneri deputatul Oana Florea la Ministerul Fondurilor Europene, senatorul Liviu Tit Brăiloiu la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi deputatul Eugen Nicolicea la Ministerul Justiţiei.