Vine Paştele, vin şi scumpirile. Cât costă carnea de miel, anul acesta

Vine Paştele, vin şi scumpirile. Cât costă carnea de miel, anul acesta

A devenit o obişnuinţă în România ca înainte de sărbătorile importante de peste an comercianţii să mărească astronomic preţurile. Se vede cu ochiul liber şi se simte în buzunare că şi anul acesta preţurile au început să o ia razna pentru că ne apropiem de Sărbătoarea Paştelui. Preţurile la alimentele tradiţionale au început să se mărească.

Desigur, comercianţii sunt conştienţi că românii vor să aibă pe masa de Paşte produse tradiţionale. Vedetele sunt carnea de miel, ouăle roşii, şi bineînţeles, cozonacul.

Astfel, în piețele din București, un kilogram de carne de miel costă 25 de lei, iar pentru un miel întreg clienţii scot din buzunar aproximativ 300 de lei, potrivit fanatik.ro

Anul acesta pentru că Paştele este sărbătorit la sfârşitul lunii aprilie, iar vremea a fost destul de caldă, mieii vor fi mai mari spre bucuria comercianţilor.

Fermierii au stabilit ca prețul pentru un kilogram de carne să fie la fel ca cel din perioada similară a anului trecut.

„Din ce am discutat cu crescătorii de ovine, aceştia s-au orientat la un preţ aproximativ de 25 de lei pentru un kilogram de miel. Preţul este la fel ca cel de anul trecut. Mieii vor fi mai mari pentru că vor avea mai mult timp să crească“, a declarat directorul DSVSA Gorj, Nicolae Călescu.

 

De asemenea, prețurile cresc în această perioadă și la ouă. Acum preţul unui ou este de 60-70 de bani la piaţa liberă, dar supermarketurile au început să vândă chiar şi cu un leu un ou.

Că românii nu ţin cont de preţuri când vine vorba despre masa de sărbători se vede şi după numărul de miei vânduţi de comercianţi. Dacă producătorii autohtoni taie anual zeci de mii de miei, România importă carne de miel de milioane de euro. În 2016 ţara noastră a importat carne de ovine în valoare de 3,5 milioane de euro

 

Ne puteți urmări și pe Google News