USR stă pe un butoi de pulbere. S-a întors personajul care propagă intoleranța, ura și teoriile conspirației

USR stă pe un butoi de pulbere. S-a întors personajul care propagă intoleranța, ura și teoriile conspirației

Exclus din USR în 2016, Sergiu Moroianu, soțul liderei formațiunii Clotilde Armand a revenit la matcă în același timp cu fondatorul USR, Nicușor Dan, care l-a dat afară.

Moroianu a acuzat echipa de comunicare și campanie a USR ca ar fi „asociat imaginea formațiunii cu activiștii LGBT și cu Soros". „E un moment trist. Prin decizia unanimă a Biroului Național de aseară, Sergiu Moroianu a fost exclus din USR. Biroul Național a sancționat atacul lipsit de etică la adresa USR, care a rănit miile de oameni care au muncit pentru acest proiect", declara Nicușor Dan în 17 decembrie 2016. Între timp a plecat și Nicușor Dan, dar a revenit recent când la înscrierea alianței cu PLUS era nevoie de un președinte valid.

Gruparea din USR care i-a rămas fidelă lui Nicușor Dan nu agreează revenirea lui Moroianu. Președinta USR București, Roxana Wring, a taxat dur revenirea lui Moroianu în partid. „Am aflat și eu, cu aceeași surprindere ca și voi, că Sergiu Moroianu a revenit în USR. Nu știu care sunt resorturile acestei decizii și nu voi face speculații deși tentația e mare. Ce știu însă cu siguranță este că ideile extremiste nu au ce căuta în USR. Acuzațiile de „sorosism”, de „propagandă LGBT”, de „marxism totalitar” sunt demne de Rusia lui Putin, de Ungaria lui Viktor Orban și de Turcia lui Erdogan. Ele nu au ce căuta în USR. Astfel de idei sunt toxice și fac rău întregului partid.

În altă ordine de idei cred că este destul de îngrijorător ca ideile pe care le combatem în spațiul public își fac loc acum în USR. Intoleranța, teoriile conspirației, ura la adresa celor care sunt diferiți sau care au alte idei, prejudecăți inacceptabile, sunt, iată, din nou, printre noi. În fața acestei amenințări, eu una nu am să mă prefac că e totul în regulă. Dimpotrivă! Avem o problemă cât casa și trebuie să o rezolvăm”, a anunțat Roxana Wring pe un grup de discuții al formațiunii.