PROTEST de amploare la Bruxelles. 70.000 de oameni pe STRĂZI

PROTEST de amploare la Bruxelles. 70.000 de oameni pe STRĂZI

Aproximativ 70.000 de persoane au participat duminică la Marșul european pentru climă, la Bruxelles. Participanții au străbătut întregul oraș.

Cortegiul, care a adunat oameni de toate vârstele, a traversat oraşul, de la Gara de Nord până la Parlamentul European.

Participanţii au venit din toată ţara, în pofida vremii reci şi ploioase.

Potrivit agenţiei Belga, numărul trenurilor spre Bruxelles a fost dublat datorită participării numeroase aşteptate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sub impulsul asociaţiei 'Rise for Climate', marşul, organizat în paralel cu acţiuni similare în Franţa, a avut ca obiectiv, în capitala Uniunii Europene, 'interpelarea' liderilor europeni care se vor reuni în martie pentru un summit.

Peste 65.000 de persoane au manifestat la Bruxelles pe 2 decembrie, în prima zi a conferinţei internaţionale COP24, de luptă împotriva schimbărilor climatice, care se deschidea în Polonia.

În Belgia, mobilizarea este deosebit de puternică de la începutul anului în rândul tinerilor. Joi, un marş al liceenilor şi studenţilor a adunat 35.000 de participanţi.

Duminică, una din organizatoarele manifestaţiei, Marie Hayens, a declarat la televiziunea publică RTBF că a fost deschis un caiet de revendicări, în încercarea de a se oferi răspunsuri la schimbarea climatică, în sectoare precum construcţiile, industriile, agricultura sau deşeurile, informează Agerpres.