După lupta cu limba română pierdută total, cea dintâi dintre miniștri ne anunță aproape serios că începe lupta cu criminalitatea … care până acum nu ar fi existat, se pare, în viziunea sa. Demisii, demiteri și… multe bâlbâieli. Asta vedem de mai bine de o săptămână de la tragedia din Caracal.
Pare că renumita butadă privitoare la căruța ce s-ar fi răsturnat acolo e mai actuală ca oricând, doar că locul proștilor nevinovați este luat de proștii criminali. Și nu mă refer aici la individul supus acum procedurilor judiciare, total scăpat de sub controlul tuturor, mai ales al său, ci la adevăratul lanț al slăbiciunilor, de la instituții până la polițiști și magistrați, ce au permis, fie prin acțiune fie prin inacțiune, producerea unor fapte odioase. Pleacă însă din funcții doar miniștrii, polițiștii, prefecții, directorii de servicii speciale dar, așa cum ne-am obișnuit deja, niciodată procurorii și judecătorii.
Haosul în care se zbate societatea românească, vegheat îndeaproape și întreținut de la cel mai înalt nivel al statului, își arată în aceste zile proporțiile dezastruoase. Ani de zile, toate instituțiile de forță, au primit miliarde de euro pentru a gestiona, ceea ce se devoalează acum a fi cu adevărat, nesiguranța cetățeanului. Vreme de un deceniu, fostul președinte, creator și susținător al unor himere cu pretenții de apărători ai națiunii, a perorat pe tema independenței unei justiții ce acum pare nu doar incapabilă, ci chiar criminală. „Nu știu și nu mă interesează”, dictonul prezidențial actual, definește cel mai bine modelul adoptat de instituțiile statului în relația lor cu cetățenii.
Cetățenii sunt tratați cu dispreț și aroganță nelimitată de magistrații nejustificat de mult plătiți. O „onorată instanță”, aparținând ea însăși regnului haștagian, scria zilele acestea într-o hotărâre judecătorească următoarea propoziție: „reclamantul nu se poate erija, invocând spiritul civic, în supraveghetor al comportamentelor judecătorilor din afara activității judiciare în condițiile în care există instituții expres abilitate pentru a veghea la respectarea obligațiilor legale și profesionale ale magistraților și a aplica sancțiunile legale în caz contrar”.
Practic, o instanță îl dojenește pe cetățeanul care și-a permis să se adreseze unor instituții ale Statului Român și să le atragă atenția asupra unor comportamente nepotrivite pentru un magistrat și îl apostrofează pentru că a îndrăznit să semnaleze unor entități publice nereguli în ceea ce îi privește pe aceștia.
Așadar, un așa-zis „judecător” nu doar că refuză cu nerușinare să cenzureze comportamentele nepotrivite ale unui alt magistrat, la sesizarea unui plătitor de taxe și impozite, mai exact a sumelor din care ei, dumnezeii, încasează salarii, pensii grase și multe alte beneficii, ci îl apostrofează pe acesta că a îndrăznit să se adrese organismelor publice de verificare a activității „zeităților imaculate”. Cu alte cuvinte, un magistrat plătit din banii noștri pretinde că organismul public respectiv știe el mai bine cum să supravegheze magistrații, iar cetățenii-plătitori nu au dreptul să analizeze activitatea reprobabilă a unor magistrați și să le spună lor, înțelepților atoate-știutori, cum ar trebui să supravegheze, pe principiul: doar noi avem dreptul să veghem la activitatea magistraților, iar voi trebuie să ne lăsați în pace căci știm noi mai bine.
Cu astfel de atitudini, iresponsabile și indiferente, în țara în care justiția se face fără niciun fel de răspundere, să nu ne mirăm dacă va veni și momentul în care pretoriul va fi schimbat cu strada, căci, înainte de a fi judecătorii și acuzatorii noștri, magistrații ar trebui întâi să își verifice limitele lor și să își afle adevăratele modele de urmat.
Recomandările noastre
