50.000 de romani, sambata, la IKEA

50.000 de romani, sambata, la IKEA

Aceasta este estimarea sefilor companiei pentru prima zi libera de dupa deschiderea oficiala.

In magazinul de mobila si decoratiuni IKEA din Baneasa vor intra pe 21 martie, in ziua deschiderii, aproximativ 10.000 de vizitatori, in timp ce in prima sambata de dupa deschidere fluxul de clienti va fi de cinci ori mai mare, potrivit estimarilor directorului de retail al diviziei din Romania a companiei, Cornel Oprisan.

„Ne asteptam ca 30% dintre primii nostri clienti sa vina din afara Bucurestiului, avand in vedere ca aproape un milion de persoane tranziteaza zilnic Capitala”, explica Oprisan. IKEA estimeaza ca, in acest an, aproximativ un milion de oameni vor trece pragul magazinului ce va fi deschis in zona comerciala Baneasa.

In functie de vanzarile realizate in acest prim magazin, Moaro Trading, francizorul IKEA, va analiza posibilitatea de a construi un al doilea magazin in tara. 

Magazinul din Baneasa are o suprafata de 26.000 metri patrati si va oferi consumatorilor 7.000 de articole de mobilier si accesorii care acopera toate ariile casei. Magazinul va cuprinde un showroom de mobila, un departament de accesorii si decoratiuni, o zona de joaca pentru copii si zone pentru servit masa.

Intariri din strainatate

Aproape 70 de specialisti IKEA din intreaga lume vor lucra in magazinul din Baneasa saptamana aceasta (pentru partea de amenajari) si saptamana viitoare (la deschidere), pe langa cei aproape 370 de angajati pe care compania ii are deja in Romania. „Exista oameni special pregatiti in grupul IKEA care merg sa ajute la deschiderea oricarui magazin in lume”, ne-a declarat Oliver Lorincz, directorul de resurse umane al IKEA Romania.

„Cea mai buna modalitate de a te pregati pentru prima vizita la magazin este sa incepi cu catalogul. Rasfoiesti cele aproape 300 de pagini ale catalogului IKEA, care au fost distribuite deja in aproape tot Bucurestiul si imprejurimi, faci o lista cu ce ai nevoie, iei masuratori in locuinta si apoi vii la magazin”, explica Oprisan.

Toate magazinele suedezilor, inclusiv cel din Baneasa, functioneaza dupa principiul autoservirii. Produsele se ridica din zona departamentului de autoservire, de la iesire, dupa ce clientul a vizitat deja tot magazinul si a testat produsele. In showroom, oferta pleaca de la mobilier pentru sufragerii sau dormitoare si pana la accesorii - cum ar fi cosuri pentru baie ori ceramica.

Ne puteți urmări și pe Google News