38 de companii din sectorul energetic au păcălit milioane de români. Anunțul ANPC

38 de companii din sectorul energetic au păcălit milioane de români. Anunțul ANPC sursa: arhivă EVZ

Reprezentanții Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunțat recent că au derulat controale la 92 de companii din sectorul energetic în luna septembrie şi au constatat că 38 dintre acestea au încălcat legislaţia.

Anunțul a fost lansat miercuri de Claudiu Dolot, preşedintele instituţiei. Acesta a fost audiat în Comisia parlamentară de anchetă pentru a da informații despre cauzele preţurilor mari la energie.

„De când au început să crească facturile am primit foarte multe reclamaţii pe adresa ANPC. Din totalul de 92 de operatori controlaţi, în cazul a 38 am constatat abateri şi am dat 39 de sancţiuni, 21 fiind amenzi.

Amenzile pe care le dă ANPC nu sunt în cuantum foarte mare, însă avem măsuri care trebuie aplicate şi acestea sunt cele mai importante. O practică des întâlnită este publicitatea mincinoasă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Firmele spuneau în media şi în reclame că au preţul cel mai bun (n.r. - la energie electrică), dar când intrai pe comparatorul de preţuri de la ANRE de fapt erau pe locul 5, 6. În acest fel i-au păcălit pe consumatorii care nu aveau pregătirea necesară să se informeze″, a declarat Dolot.

În luna august au început controalele

Controalele ANPC au fost derulate în perioada 30 august-28 septembrie 2021. Preşedintele ANPC a precizat că se poate ajunge chiar și la suspendarea activităţii pentru companiile care nu aplică măsurile stabilite de autoritate.

energie electrică

 

Conform sursei citate, au existat foarte multe cazuri în care era modificat preţul din contract în timpul derulării acestuia. Și asta se întâmpla deși la semnarea contractului, compania oferea un preţ fix.

„Mă refer la furnizorii care garantau un an preţul fix, apoi după câteva luni şi-au dat seama că nu mai pot susţine acel preţ şi au făcut adrese prin care îi anunţă pe clienţi că li se va modifica preţul. Aceasta este clar o clauză abuzivă″, a declarat preşedintele ANPC.

Cele mai multe probleme au fost în București

În acest context s-a ajuns la cinci decizii de încetare a practicilor incorecte. Trei au fost luate în Bucureşti, una în judeţul Mureş şi a cincea în Timiş.

„Preţul final din ofertă trebuie să fie cu toate taxele incluse, însă în unele oferte făcute consumatorilor au existat anumite tarife, taxe care nu erau precizate, iar consumatorii nu cunoşteau preţul final.

Am sancţionat operatorii economici care aveau astfel de practici. Aceşti operatori economici au înţeles şi au respectat deciziile″, a mai completat reprezentantul ANPC.