31 ianuarie, Ziua X în Parlamentul European. Marea Britanie va părăsi UE. Efectele Brexitului asupra economiei românești

31 ianuarie, Ziua X în Parlamentul European. Marea Britanie va părăsi UE. Efectele Brexitului asupra economiei românești

Procesul de retragere al Marii Britanii din Uniunea Europeană este așadar unul îndelungat, estimările KeysFin sugerând că se va extinde până la sfârșitul anului viitor.

În plan economic, raporturile comerciale ale României cu Marea Britanie sunt relativ reduse, aspect care poziționează țara noastră printre cele mai protejate economii europene de efectele directe ale Brexit-ului.

Cu toate acestea, o accentuare a tensiunilor dintre cele 2 părți sau o înrăutățire a condițiilor din piețele financiare internaționale s-ar transmite la nivelul economiei locale destul de rapid din cauza principalelor dezechilibre macroeconomice pe care România le înregistrează deja, spre deosebire de celelalte state din regiune: deficitul bugetar și cel comercial care afectează semnificativ capacitatea de finanțare internă și externă a economiei locale.

31 ianuarie, Ziua X

Noțiunea de „BREXIT“ a apărut în urma referendumului din iunie 2016, la care 51,9% dintre alegătorii participanți au votat retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

După trei ani și jumătate de negocieri, Parlamentul European a ratificat, miercuri seară la Bruxelles, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie votat (cu majoritate calificată) și de Consiliul European în 30 ianuarie. Apoi, Regatul Unit va părăsi blocul comunitar, vineri, 31 ianuarie, la miezul nopții, ora Bruxellesului (23:00 GMT, ora 1:00, ora României), atunci când drapelul va fi retras din instituțiile Uniunii Europene.

Ne puteți urmări și pe Google News