12 jurnaliști din Constanța sunt cercetați penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și sunt acuzați de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Se pare că procurorii de la DNA Constanța au ajuns la o înțelegere cu jurnaliștii respectivi, care au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției, măsură care a dus la renunțarea de către instanță a aplicării pedepsei pentru fals în înscrisuri, conform informațiilor publicate de dobrogealive.ro.

Chiar și în aceste condiții, judecătorii au decis să le dea oamenilor din presa constănțeană câte un avertisment. Acesta „a constat în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunțarea la aplicarea pedepsei și atenționarea inculpaților asupra conduitei lor viitoare, a consecințelor la care se expun dacă vor mai comite infracțiuni”, conform sursei citate.

2.000 de lei pentru fiecare mesaj

Împricinații au fost acuzați că, în primăvara acestui an, au falsificat, prin antedatare, o ofertă privind publicarea unui material publicitar (mesaj de felicitare din partea primarului) furnizat de Primăria Medgidia, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Pentru fiecare mesaj, Primăria a plătit câte 2.000 de lei.

Sunt nume grele din presa locală dobrogeană, printre care și nume care conduc entități de presă. Tot în acest caz, o angajată a Primăriei Medgidia, este vorba despre un consilier superior, a fost acuzată de procurorii de la DNA că le-a cerut jurnaliștilor să antedateze aceste oferte. Anchetatorii au acuzat că femeia a comis infracțiunea de instigare la fals sub semnătură privată. Deși a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, în acest caz, judecătorii au retrimis dosarul la parchet.

Prețul serviciilor, stabilit dinainte

„Solicitarea a fost făcută pe un grup restrâns pe aplicaţia WhatsApp, anterior zilei de 8 martie, fără realizarea vreunei operațiuni de testare a pieței prin solicitarea unor oferte, obligatorii conform legii.

Mai mult, preţul serviciilor a fost stabilit dinainte la 2.000 de lei pe felicitare, fără a exista astfel o testare de piaţă reală.

Ulterior, la câteva zile de la publicarea felicitărilor, deci de la prestarea serviciilor, inculpata (consiliera primăriei n.n.) a solicitat agenţilor economici care au prestat serviciile respective trimiterea unor oferte antedatate astfel încât să apară că ar fi fost întocmite anterior intenţiei autorităţii contractante -UAT municipiul Medgidia de a achiziționa aceste servicii.

Urmare a acestei solicitări, cea mai mare parte dintre ziariştii care au publicat felicitările comandate de către Primarul municipiului Medgidia, au comunicat pe adresa de poştă electronică (…) ofertele falsificate prin antedatare şi au confirmat această împrejurare”, se precizează în motivarea instanței din Constanța.