113 ani de la scufundarea Titanicului. Specialiștii dezvăluie misterul celei mai mari tragedii navale

Titanic / sursa foto: dreamstime.com

Pe 15 aprilie 1912, vasul britanic de pasageri „Titanic” s-a scufundat în apele înghețate ale Atlanticului de Nord, după ce a lovit un iceberg. Aproximativ 1.457 de pasageri și-au pierdut viața în această tragedie. De-a lungul anilor, experții au investigat cauzele care au dus la acest incident devastator.

Pe 14 aprilie 1912, R.M.S. Titanic s-a scufundat

Pe 14 aprilie 1912, R.M.S. Titanic, un vas imens plin de pasageri, a plecat din portul Southampton, Marea Britanie, având ca destinație New York, Statele Unite. La bord se aflau peste 2.200 de persoane, de la imigranți care călătoreau la clasa a treia, până la miliardari cazați în condiții de lux. La ora 2:20, pe 15 aprilie, după aproape cinci zile de călătorie, Titanic s-a scufundat, provocând una dintre cele mai mari tragedii maritime din istorie.

Povestea celebrului Titanic a inspirat un film premiat cu Oscar, precum și numeroase producții cinematografice, lucrări literare, studii și expediții de căutare a epavei și a comorilor.

Acesta rămâne un simbol al unei tragedii de proporții. Dincolo de drama cunoscută și de diversele interpretări ale poveștii, specialiștii, cu ajutorul inginerilor, au încercat să descopere ce a cauzat scufundarea, dincolo de coliziunea cu icebergul. O navă uriașă, dotată cu tehnologie avansată pentru acea vreme, s-a scufundat în doar două ore și 40 de minute, rupându-se efectiv în două.

Impactul navei R.M.S. Titanic cu icebergul

Titanicul era un vas de pasageri de mari dimensiuni, având 230 de metri lungime, 25 de etaje și o greutate de peste 46.000 de tone. Era construit cu o tehnologie ce includea 16 compartimente etanșe, menite să fie sigilate în cazul în care carena era străpunsă și inundată.

Constructorii susțineau că era imposibil ca vasul să se scufunde; chiar și în cel mai rău scenariu, ar fi trebuit să plutească cel puțin trei zile, timp în care orice navă ar fi putut ajunge pentru a salva pasagerii. Totuși, realitatea a fost diferită pentru Titanic.

În noaptea de 14 spre 15 aprilie, Titanic naviga pe Atlanticul de Nord cu scopul de a stabili un nou record de viteză în cursele transatlantice, în ciuda numeroaselor avertizări despre prezența icebergurilor.

În jurul orei 23:40, în timp ce majoritatea pasagerilor dormeau, un iceberg uriaș a apărut în fața navei. Frederick Fleet și Reginald Lee, cei aflați în punctele de observație, au observat silueta întunecată a icebergului și au alertat imediat căpitanul și echipajul. Deși motoarele au fost imediat puse în marșarier și cârmaciul a virat maxim stânga, Titanic a lovit icebergul cu partea dreaptă, provocând fisuri în carenă, atât sub cât și deasupra liniei de plutire.

R.M.S. Titanic s-a rupt în două

În scurt timp, apa a început să inunde cu forță șase dintre cele șaisprezece compartimente etanșe ale carenei.

„Pe măsură ce apa pătrundea în partea de tribord a navei, Titanic a început să se încline în față și ușor spre dreapta. Totuși, spatele navei, având trei elice mari și grele, a acționat ca o pârghie. Dacă corpul navei nu este suficient de rezistent, atunci când o parte devine extrem de grea, iar cealaltă este împinsă în jos, vasul se rupe.

Exact asta s-a întâmplat cu Titanic. Partea din față a navei a început să se scufunde, ridicând pupa deasupra liniei de plutire. Când vasul a ajuns la o înclinație de 45 de grade, presiunea pe partea centrală a depășit limita materialului din oțel. Titanic s-a rupt aproape în două la mijloc”, explică specialiștii de la Simscale.

Titanicul s-a scufundat în doar două ore și 40 de minute de la coliziunea cu icebergul, partea din față scufundându-se prima, urmată de pupa. Având în vedere specificațiile tehnice și asigurările constructorilor, se ridică întrebarea de ce Titanic s-a scufundat atât de repede.

Cauzele tragediei

Una dintre cele mai mari expediții de cercetare a Titanicului a avut loc în 1991, sub numele de Imax. Cu această ocazie, au fost recuperate bucăți din metalul utilizat la construcția Titanicului, care au fost analizate la Institutul Oceanografic din Bedford, Halifax, Canada. Specialiștii de acolo au descoperit că unul dintre motivele tragediei a fost oțelul de calitate inferioară. Materialele utilizate nu erau adecvate pentru o călătorie în Atlanticul de Nord.

Analizele au arătat că inclusiv niturile de fier au cedat în urma coliziunii cu icebergul. Robert Gannon, în lucrarea sa din 1995, „What Really Sank the Titanic”, subliniază că au fost îndeplinite simultan trei condiții catastrofale pentru vasul de pasageri. Pe de o parte, oțelul de proastă calitate predispus „fracturii fragile”, iar pe de altă parte, temperatura scăzută a apei.

Astfel, nava a lovit icebergul cu viteză mare, iar în ciuda inversării rotației elicei, apa era extrem de rece, iar compoziția oțelului din care era construit Titanic era deficitară. Aceste trei condiții au dus la dezastru. Testele de laborator au arătat că un oțel de calitate superioară, utilizat astăzi, s-ar fi deformat în aceleași condiții de impact și temperatură.

În schimb, oțelul folosit pentru Titanic a devenit casabil și s-a rupt în două. Martorii de la bord au auzit un zgomot puternic, momentul în care carena a cedat.

Calitatea oțelului ar putea fi vinovată de frângerea navei

Steve Hill, în lucrarea sa „The Mystery of the Titanic: A case of brittle fracture?”, discută despre problemele de calitate ale oțelului utilizat la fabricarea Titanicului. Analizele chimice ale fragmentelor din epavă indică un nivel ridicat de oxigen și sulfuri, ceea ce sugerează un oțel semi-cuprat, cu un conținut scăzut de carbon.

Nivelul ridicat de sulfuri afectează structura granulară a oțelului, crescând fragilitatea acestuia. Când sulfurile sunt amestecate cu magneziul, se formează șiruri de sulfură de magneziu care facilitează propagarea fisurilor. Studiul menționat subliniază că oțelul folosit pentru Titanic avea un conținut de sulfuri prea mare, chiar și pentru începutul secolului XX.

Pe lângă calitatea slabă a oțelului, care a dus la ruperea navei în condiții de mediu nefavorabile, Titanic a avut și câteva greșeli de proiectare. Cea mai evidentă, considerată un factor al dezastrului, a fost compartimentarea de siguranță a carenei.

Partea inferioară a Titanicului era împărțită în șaisprezece compartimente care puteau fi ușor sigilate pentru a preveni scufundarea în cazul în care carena era străpunsă. Această inovație a dus constructorii să afirme că nava nu poate fi scufundată.

Totuși, specialiștii de la Simscale observă că aceste compartimente erau etanșe doar pe orizontală. În urma impactului cu icebergul, apa a umplut primele compartimente sigilate și s-a revărsat în celelalte, provocând scufundarea prorei.