10.000 de metri pătrați în plus pentru Transalpina Ski Resort

10.000 de metri pătrați în plus pentru Transalpina Ski Resort

Veste bună pentru iubitorii de schi! Domeniul schiabil Transalpina Ski Resort, din stațiunea Voineasa, se va mări cu 10.000 de metri pătrați.

Emunte.ro scrie că primarul stațiunii Voineasa, Gheorghe Stanciu, a declarat că hotărârea de a se investi în domeniul schiabil s-a luat datorită încasărilor obținute în acest an, care sunt de peste 16 miliarde de lei vechi, dar și mulțumită numărului mare de turiști, care spre deosebire de anul trecut, s-a triplat.

„Am reușit scoaterea din fondul forestier a unei suprafețe de 9.970 de metri și astfel pârtia va fi extinsă”, a declarat edilul. În prezent, lungimea pârtiilor din domeniul Transalpina depășește 9,5 kilometri. Gheorghe Stanciu a mai menționat faptul că principalele investiții vor fi o nouă instalație de ski și îngrădirea cu bandă a pârtiei pentru începători. „Semnalul a fost dat și pentru investitorii în complexe imobiliare în zonă”, a precizat primarul din Voineasa pentru Agerpres.

Mai multe pe emunte.ro

Ne puteți urmări și pe Google News