Mită la Primăria Capitalei. Zvonuri din subteranele cazului Oprescu

Mită la Primăria Capitalei. Zvonuri din subteranele cazului Oprescu

Ironia sorții: Primarul general, „decapitat” de Afacerea Palatelor Brâncovenești. Pentru restaurarea lor s-au cheltuit 32 de milioane de euro.

Ca în orice ancheta penală, care are secretele și procedurile ei, și în cea declanșată de procurorii DNA avându-l ca personaj pe primarul general al Bucureștiului există informații pe care nu le confirmă niciuna dintre părțile implicate din motive ce țin fie de actul de justiție, fie de strategiile de apărare. Oricât de bine ar fi pus capacul peste oala acestor informații, ele totuși răzbat. Nici cazul Sorin Oprescu nu face excepție de la această regulă. Pentru că, de multe ori, acest tip de informații sunt confirmate ulterior, nu toate, este drept, consemnăm și zvonurile aflate din surse suficient de credibile, de cele mai multe ori din apropierea primarului Oprescu. Ele, însă, trebuie luate ca informații neoficiale ce vor fi confirmate sau infirmate în perioada următoare.

Astfel, trimiterea primarului general al Capitalei în judecată ar fi putut avea loc de multă vreme. De doi ani au fost întocmite nu mai puțin de șase dosare, dar DNA a decis să nu le trimită în judecată pentru că anticipa împotmolirea lor în „lupta între expertize”. Procurorii au preferat să aștepte apariția oportunității unui flagrant, care să nu mai lase loc de interpretări. Aceste dosare ar fi conținut probe cu privire la lucrările de la stadionul Arena Națională, de la șoseaua suspendată Mihai Bravu, investițiile de la spitalele din București, lucrările de edificare a noului sediu al Primăriei Capitalei, alte contracte și licitații. În privința noului sediu al Primăriei, există zvonul că acesta i-ar aparține chiar lui Sorin Oprescu, proprietar al clădirii de pe Cheiul Dâmbovița, la capătul unui lanț de firme și offshoreuri.

Potrivit acelorași surse, primarul Oprescu ar fi proprietarul unor clinici medicale din Viena, Laussane și Praga. În momentul în care Sorin Oprescu a aflat de aceste dosare s-ar fi adresat cu o plângere către CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) reclamând hărțuirea sa. Vom verifica în cursul zilei de azi această informație, fiindcă duminică ne-a fost imposibil să obținem un răspuns de la CSM.

Aranjamentul Primăriei Capitalei cu Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, de la Mogoșoaia, aflat sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucuresti, durează de ceva ani. Palatul de la Mogoșoaia a fost refăcut cu bani mulți (32 milioane de euro) de la bugetul Primăriei Generale. Au urmat apoi, în locația respectivă, desfășurarea unor evenimente culturale de mare amploare și cu fonduri importante. Surse credibile neau spus că procurorii aveau informații despre ”o anume zeciuială” practicată la Mogoșoaia, dar au preferat să adune fiecare probă, să facă audieri și să înregistreze denunțuri, dar și să întocmească planul flagrantului de mită.

6 dosare penale au instru mentat procurorii DNA în ultimii doi ani, care îl vizează pe primarul general Sorin Oprescu

„Generalul” corupției din Capitală, angajament fals

La sfârșitul anului 2012, după ce Guvernul Ponta 1 a adoptat Strategia Națională Anticorupție 2012-2015, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu a emis și semnat în nume propriu o declarație de aderare. În document, edilul se angaja că el și toți funcționarii din Primăria Generală a Municipiului București nu doar că vor lua măsuri pentru a nu avea situații de conflict de interese și incompatibilități. Dar ei promiteau mai ales că nu se vor folosi de „prerogativele funcției publice pentru obținerea de beneficii necuvenite pentru ei, familiile lor sau persoane apropiate”. În realitate, așa cum reiese din referatul DNA, Sorin Oprescu și apropiații săi numiți în funcții cheie din Primărie au acționat exact în sens contrar, acumulând averi uriașe.

„Hai, măi, Dorule ! Nu mă face să-mi fi e rușine!”

Ziaristul Doru Braia dezvăluie într- o postare pe Facebook, o discuție pe care a avut-o cu Sorin Oprescu joi seara, cu 48 de ore înainte ca primarul să fie reținut. «Am discutat în amănunțime despre corupția din Primăria Generală. A venit vorba despre colcăiala infracțională dintre Consilierii Generali (indiferent de culoarea lor politică!), despre „afacerile” lui Solomon Wigler și despre „pățania” directorului Mădălin Dumitru. Era foarte vehement, ba chiar mi-a destăinuit că fusese avertizat de un mai vechi lucrător al SRI asupra „lucrărilor” consilierului său, drept pentru care îi atrăsese atenția lui „Moni” să înceteze cu „prostiile astea”! », scrie Doru Braia. Discuția s-a încheiat astfel: «Eu - „Să nu cumva să te mânjești și tu, Sorine!” El - „Hai, măi, Dorule ! Nu mă face sămi fie rușine!”»

Un primar deloc sărac

Declarația de avere a primarului Sorin Oprescu arată că acesta era un om relativ înstărit, cu o vilă impresionantă și o bogată colecție de artă.

Casa de la Ciolpani, construită încă din 1995, are o suprafață de 480 mp, iar terenul pe care este construită are 1.000 mp.

Oficial, nu a primt cadouri

Oprescu mai are şi un apartament de 172 de metri pătraţi în Bucureşti și un teren de 500 mp la Predeal.

El deţine obiecte de artă evaluate la 57.000 de euro, obiecte de cult de 9.000 de euro şi bijuterii, ceasuri şi aparate electronice de 25.000 euro. În conturi, Oprescu are 156.671 de lei şi 32.800 de dolari.

În declaraţia sa de avere, primarul menţionează şi două contracte de concesiune, unul în valoare de 8.000 de lei, iar altul în valoare de 597.400 lei şi 20.500 euro. Sorin Oprescu nu are mașină, nu are datorii și, oficial, în 2014 nu a oprimit nici un fel de cadouri peste 500 de euro.

Susținătorii din USL dispar și ei din politică

Cel care l-a adus pe medicul Sorin Oprescu în politică a fost Ion Iliescu, cu susținerea căruia a candidat în 1998 și în 2000 la funcția de primar general al Capitalei.

Oprescu a obținut cu adevărat influență abia după ce, în 2008, a câștigat, din poziția de independent, postul de edil-șef al Capitalei. Din acel moment, politicienii USL s-au grăbit să se lipească de el.

Partenerul lui Ponta

Acum, doi dintre cei care l-au sprijinit necondiționat, Victor Ponta și Crin Antonescu, sunt și ei pe cale de a dispărea din politică. Antonescu a spus deja că nu va mai candida, iar soarta lui Ponta depinde în mare măsură de DNA. „În numele USL anunț intenția noastră de a construi acest parteneriat pentru București (...) împreună cu primarul general în funcţie şi, sunt convins, cu viitorul primar general”, anunța, în septembrie 2011, Ponta.

„Oprescu a asumat destul de curajos niște proiecte mari şi a asumat explicit o răspundere personală în realizarea lor”, afirma, în martie 2011, Crin Antonescu, pe atunci liderul PNL. Ieri, Alina Gorghiu, co-președinte al PNL, a fost unul din primii lideri care i-au cerut lui Oprescu să demisioneze.