Ziua Mondială a Circului. Artiştii sărbătoresc prin spectacole
- Mihai Oprea
- 14 aprilie 2016, 13:24
În data de 16 Aprilie, 34 de ţări din lume sărbătoresc Ziua Mondială a Circului. Pentru artiştii din lumea întreagă, dar şi pentru iubitorii artei circului de toate vârstele este un eveniment care trebuie sărbătorit aşa cum se cuvine - cu spectacole, cu multe aplauze şi multă, multă bucurie.
Pentru această aniversare, organizată anual de Federaţia Mondială a Circului, sub înaltul patronaj al preşedintelui onorific al acesteia, Prinţesa Stephanie de Monaco, artiştii Circ & Variete Globus Bucureşti s-au gândit să ofere o bucurie celor mai mici, dar şi celor mai fideli spectatori ai săi, care nu pot ajunge în sala de spectacole pentru a sărbători acest eveniment.
Artişti, acrobaţi şi iluzionişti vor vizita, pe rând, Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu", dar şi organizaţia non-guvernamentală SOS Satul Copiilor Bucureşti şi vor încerca să aducă un zâmbet micuţilor privaţi de şansa de a avea o copilărie lipsită de griji.
Este un strop de fericire pe care artiştii Circ & Variete Globus Bucureşti speră să îl aducă în sufletele copiilor prin oganizarea unor mini-spectacole, în cadrul proiectului „Alături de voi”, derulat vineri, 15 Aprilie 2016 şi sâmbătă, 23 Aprilie 2016, în ziua în care cu toţii ar trebui să sărbătorim bucuria de a fi copii şi să aducem un omagiu artei circului.
Seria spectacolelor oferite celor mici a căror copilărie este umbrită de lipsa părinţilor sau de o sănătate firavă va continua şi după acest eveniment, aşa cum s-a întâmplat deja în nenumărate rânduri, prin reprezentaţii gratuite dedicate copiilor din centrele de plasament sau din şcolile speciale.