VESTUL ROMÂNIEI, cele mai MARI creşteri SALARIALE

VESTUL ROMÂNIEI, cele mai MARI creşteri SALARIALE

Salariul mediu brut în mediul privat a crescut cu 8% în judeţul Timiş în 2014, aproape dublu faţă de media naţională de creştere a salariilor (4,1%), potrivit studiului realizat de PwC România.

În altă ordine de idei, salariul mediu brut a crescut în Bucureşti, conform studiului, cu aproximativ 3,4%, în vreme ce pentru judeţele din Transilvania, Muntenia şi estul României, acesta a rămas la acelaşi nivel cu cel raportat în anul precedent. 

"Dinamica salarială mai accelerată din zona de vest a ţării poate fi explicată prin doi factori. Pe de o parte, este o competiţie intensă între angajatori, majoritatea organizaţii cu activitate de producţie, care sunt orientaţi către atragerea şi motivarea unei forţe de muncă având profiluri şi specializări similare (de exemplu, ingineri sau muncitori calificaţi). La aceasta se adaugă o disponibilitate limitată a forţei de muncă, explicată printr-o rată a şomajului de 3-4% comparativ cu 7% la nivel naţional", a spus Horaţiu Cocheci, senior manager la PwC România. 

Studiul arată că salariile angajaţilor din companii cu cifră de afaceri între 25 - 100 milioane euro sunt mai mari cu 70%, în comparaţie cu salariile celor din firme cu cifră de afaceri sub 10 milioane euro şi cu 8% comparativ cu cele din companiile cu cifră de afaceri de peste 100 milioane euro. 

Diferenţele sunt similare şi din punct de vedere al numărului de angajaţi, nivelul salarial mediu în companiile cu un număr de angajaţi cuprins între 100 şi 1.000 fiind mai mare cu 71% comparativ cu cele cu mai puţin de 100 de angajaţi, respectiv cu 16% comparativ cu cele cu peste 1.000 angajaţi, scrie Agerpres.