Veste INCENDIARĂ: Joe Biden vrea să candideze pentru funcția de președinte al SUA
- Cristina Stoian
- 2 august 2015, 23:02
Vicepreședintele american, Joe Biden, intenționează să se prezinte la primarele democraților pentru prezidențialele din 2016 împotriva lui Hillary Clinton, a informat sâmbătă cotidianul New York Times, potrivit AFP.
Citând anonim persoane care au discutat cu Joe Biden și anturajul acestuia, jurnalul afirmă că, printre alții, directorul de cabinet al vicepreședintelui SUA a început să aibă întâlniri cu donatori democrați și susținători în perspectiva unei candidaturi, informează Agerpres.
New York Times scrie că decesul fiului său Beau, în luna mai, la vârsta de 46 de ani, ar putea să îi influențeze decizia care încă nu a fost luată: Beau Biden l-ar fi încurajat pe tatăl său, 72 de ani, să se lanseze în cursa pentru Casa Albă.
"Am indicii că intenționează să candideze" a declarat pentru publicația americană Michael Thornton, un avocat din Boston care îl sprijină pe Joe Biden.
Lumea politică din Statele Unite se face ecoul de mai multe luni al unei eventuale candidaturi a vicepreședintelui democrat care, până în prezent, nu și-a făcut cunoscute intențiile.
Joe Biden a fost candidat la primarele din 1998 și 2008, înainte de a fi ales de Barack Obama ca partener în cursa pentru Casa Albă.