ANUNȚUL OFICIAL. Luni și marți, studenții de la Universitatea Politehnica din Bucureşti NU MERG LA CURSURI

ANUNȚUL OFICIAL. Luni și marți, studenții de la Universitatea Politehnica din Bucureşti NU MERG LA CURSURI

Conducerea Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) a anunțat că, din cauza condițiilor meteorologice, a decis suspendarea cursurilor, în zilele de 9 și 10 ianuarie

"Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile şi dificultăţile ce pot fi întâmpinate în deplasarea către Municipiul Bucureşti, conducerea Universităţii Politehnica din Bucureşti (UBP) a decis suspendarea cursurilor în 9 şi 10 ianuarie 2017", se arată într-un comunicat al UPB.

Decizia suspendării cursurilor a fost luată ţinând cont de evoluţia stării vremii la nivel naţional şi pe principiul asigurării accesului egal la educaţie, în siguranţă al tuturor studenţilor, care provin din toate regiunile ţării, precizează sursa citată. ”În baza autonomiei universitare, Universitatea Politehnica din Bucureşti va lua toate măsurile corespunzătoare pentru recuperarea ulterioară a cursurilor, cu asigurarea condiţiilor proprii desfăşurării acestora”, precizează conducerea unității de învățământ.

Ne puteți urmări și pe Google News