Ungaria vrea o armată mai puternică

Ungaria vrea o armată mai puternică

Criza din Ucraina a evidenţiat faptul că securitatea nu este ceva de la sine înţeles şi că Ungaria are nevoie de forţe armate puternice, a declarat astăzi ministrul ungar al apărării Csaba Hende, într-un interviu pentru agenţia MTI.

Este nevoie de noi fonduri pentru a înfrunta provocări noi, iar vechile planuri de dezvoltare vor trebui reevaluate, a explicat Hende.

În opinia sa, ministerul pe care îl conduce are trei sarcini fundamentale: apărarea armată a ţării, acordarea de sprijin pentru protejarea împotriva dezastrelor naturale şi industriale, precum şi asumarea unui rol pe scena internaţională. Toate aceste trei aspecte presupun nevoia ca armata ungară să îşi înlocuiască echipamentele demodate în următorii ani, a adăugat Csaba Hende.

Cel mai important succes profesional al ciclului anterior a fost sprijinul deplin al NATO pentru planul de dezvoltare pe zece ani al Ungariei trasat în 2012, a mai spus ministrul.

La vremea respectivă nu era clar ce urma să se întâmple cu estul ţării, a precizat ministrul. În perspectiva summitului NATO din septembrie, principalele structuri ale Alianţei şi statele sale membre lucrează intensiv pentru a formula răspunsuri concrete la actuala situaţie de securitate, precum şi la eventuale măsuri de precauţie. Toate acestea presupun costuri suplimentare, a subliniat responsabilul ungar.

În lumina crizei din Ucraina, este necesară regândirea conceptelor din 2012 şi a ritmului dezvoltării, a mai spus Hende în interviul preluat de Agerpres. Este nevoie de noi îmbunătăţiri, iar proiectele existente trebuie grăbite, a continuat el, dând exemplul programului de avioane de luptă Gripen. Dat fiind noul context, acest program a fost accelerat, iar guvernul a alocat 9,8 milioane de euro pentru a-l implementa. De asemenea, Ungaria şi-a sporit eforturile militare şi în cadrul grupului de luptă Vişegrad 4-Uniunea Europeană, în curs de formare.

Ne puteți urmări și pe Google News