Unde își dă UE cu stângu-n dreptul

Unde își dă UE cu stângu-n dreptul

Acordul între statele membre ale Uniunii Europene, UE, privind cotele obligatorii de migranţi trebuie să respecte spiritul originar al blocului comunitar, a declarat vineri la postul public de radio purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs.

Zoltan Kovacs a declarat că disputa privind cotele de migranţi din UE nu are rezolvare şi că încercările de a lega fondurile de coeziune de problema respectivă se bazează pe un argument fals, care înşeală opinia publică. Ameninţarea cu retragerea fondurilor de coeziune dovedeşte o înţelegere fundamental greşită a motivelor pentru care UE a fost înfiinţată, a adăugat el.

În loc de a recurge la "ameninţări, şantaj şi standarde duble" pentru a forţa statele să accepte cotele de migranţi, probleme asupra cărora există o poziţie comună, cum ar fi necesitatea protejării frontierelor externe ale blocului UE, ar trebui să fie în prim-plan, a spus el, potrivit Agerpres.

La 12 iunie, ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, declarase că "propunerea de a crea o legătură între plata fondurilor de coeziune şi politica noastră de migraţie nu este nimic mai mult decât şantaj obişnuit", într-o conferinţă de presă comună cu omologul său polonez Witold Waszczykowski.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cele patru ţări din cadrul Grupului de la Vişegrad - Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia - resping cotele fixe de migranţi.