Klaus Iohannis este un președinte atipic. Nu seamănă cu Ion Iliescu, dar nici cu Emil Constantinescu și Traian Băsescu. Este mai înalt și mai puțin zâmbitor decât Iliescu, dar are aplecare spre consens politic și strategii pe 20-30 de ani, așa cum ne obișnuise Tătucul de la Cotroceni. A primit un vot popular covârșitor, ca și Emil Constantinescu și Traian Băsescu, dar nu prea știe ce să facă cu el, spre deosebire de cei doi "colegi". În fapt, Klaus Iohannis nu are nici un proiect major pentru România. Și de aici vine mare sa problemă...

Incidentul de aseară de la Festivalul "George Enescu", când președintele Iohannis a fost apostrofat din mulțime, un moment a cărui dimensiune nu trebuie exagerată, ne-a demonstrat un lucru. Că primul mandat de președinte al lui Klaus Iohannis are câteva lipsuri majore. Iar unul din ele, identificat aseară, este faptul că noului președinte al României nu are o legătură trainică, profundă, cu societatea civilă. Pare că a ajuns președinte dintr-un capriciu al Istoriei, ceea ce se poate dovedi un efect extrem de toxic pe termen lung. Pentru că Istoria știe să fie capricioasă în toate sensurile. 

Cu toate că a câștigat alegerile prezidențiale având un vot popular covârșitor, Klaus Iohannis a dat semne că nu are de gând să fie un președinte popular. Stă izolat, își face concediile departe de oameni, iar atunci când iese prin lume, nu poate empatiza în mod eficient cu cei din jur. Deplasările sale în străinătate sunt marcate de știri legate de ținutele Primei Doamne, ceea ce poate fi un balast în absența unui discurs complex. Nu putem transforma orice vizită prezidențială într-un moment monden! Comunicările de la Cotroceni sunt monosilabice, iar în cele nouă luni de mandat nu identificăm un proiect major legat de soarta României. Nu-mi dau seama dacă nu i se propune o alternativă, sau Iohannis respinge categoric orice inițiativă, dar până în acest moment cam asta este situația...

Cu toate că a beneficiat de un suport masiv din partea presei și a societății civile, Klaus Iohannis a tăiat orice legături cu oamenii care l-au sprijinit, preferând conexiunile doar cu oameni politici. Ceea ce răutăcioșii ar putea numi Camarilă, dar în fapt, fiind vorba de un anturaj restrâns la oamenii care l-au ajutat în campania electorală. Dan Mihalache, șeful Cancelariei, este cel care i-a scris discursurile în campanie și l-a ajutat la partea strategică. Eduard Hellvig, directorul SRI, a fost unul din cei mai apropiați oameni ai actualului președinte, fiind considerat principalul om politic cu care se sfătuia. Alina Gorghiu, președintele PNL, Marian Petrache, vicepreședintele liberalilor, Dudu Ionescu, fostul ministru de interne, cumva și Mihai Răzvan Ungureanu, actualul director al SIE, completează cercul său de apropiați. Cam puțini, majoritatea fiind oameni politici cu CV încărcate de evenimentele ultimilor 15 ani. Ca o excepție poate fi invocat Rareș Bogdan, realizatorul de la Realitatea TV, unul din susținătorii declarați ai președintelui Klaus Iohannis, dar care nu poate fi considerat un om care influențează direct politica Președintelui, ci doar o sprijină fără rezerve.

Nici un președinte al României nu a fost atât de văduvit de legătura cu partea teoretică a unei guvernări. Pentru că indiferent ce ni se spune, românii votează în alegerile prezidențiale un om pe care îl mandatează să fie Conducător, nu Arbitru. Votul din aceste alegeri nu are nimic de-a face cu atribuțiile constituționale, ci cu dorința românilor de a echilibra puterea unui partid, alianțe, sau imagini de putere, alegând un om cu greutate în cea mai înaltă funcție a statului. Acest lucru l-au înțeles Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, fiecare în felul său încercând să imprime României un anumit parcurs și să stabilească viteza cu care se produc schimbările. Unele au reușit, altele nu, dar nici unuia nu i se poate imputa lipsa de acțiune. 

Klaus Iohannis începe să aibă o problemă, care poate deveni structurală atâta timp cât își dorește un al doilea mandat prezidențial. Poate că a venit momentul să-și exercite atribuțiile de Președinte al României, și de exemplu, să ne spună ce poziție are în problema refugiațiilor din Siria, ce se întâmplă cu politica externă a României în mandatul său, care sunt direcțiile strategice, răspunsurile la provocările noului context politic internațional. Poate că a venit vremea, pentru că s-a încheiat vacanța de nouă luni, să dea interviuri și altora decât ziariștilor de casă sau celor stimulați de  seviciile de informații, să răspundă la întrebări contondente. Inițiativa lui Liviu Dragnea de a propune un consens politic pe temele majore de dezvoltare ale României, un concept ce pare drag Președintelui, este un fel de acord de pace pentru liniștea Cotroceniului, nu o inițiativă de dezvoltare durabilă.

Am mai spus că pentru "meseria" de Președinte sau Prim-Ministru nu se poate obține calificarea decât prin practică la locul de muncă, dar Klaus Iohannis trebuie să dovedească românilor că atunci când au votat un "neamț", au ales un om care chiar crede în "România lucrului bine făcut", nu un președinte devenit prizonierul propriului orgoliu. Ar fi interesant de știut dacă modelul ideal pentru Klaus Iohannis este Regele Carol I sau nu! După cum se poate observa nu am adus în discuție rolul serviciilor de informații și a altor instituții de forță, întrucât cred că Președintele României este șeful lor și nu invers...