A început NEBUNIA în TRAFIC! DN 1, sensul spre Valea Prahovei, BLOCAT. Recomandările autorităților
- Adrian Dumitru
- 27 decembrie 2017, 17:45
A început agitația pe drumurile care duc spre munte, mai ales pe DN 1, care face legătura între București și Valea Prahovei.
Traficul este aglomerat pe Valea Prahovei, coloana de maşini care se îndreaptă spre munte se întinde pe mai mulţi kilometri.
Poliţiştii rutieri anunţă că se circulă intens şi între Predeal şi Buşteni, pe sensul de mers către Capitală.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că valorile de trafic sunt intense pe DN1 între Frăsinet şi Comarnic, precum şi între Poiana Ţapului şi Buşteni, pe sensul de mers către munte, formându-se coloane de autoturisme, care circulă cu o viteză de aproximativ 20 - 30 km/h.
De asemenea, se circulă intens şi între Predeal şi Buşteni, pe sensul de mers către Capitală, cu o viteză de aproximativ 10 - 20 km/h.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să folosească ruta ocolitoare DN1A Săcele - Cheia - Ploieşti, A3 Ploieşti - Bucureşti, unde în prezent valorile de trafic sunt mult mai reduse decât pe DN1.
Participanţilor la trafic li se recomandă să respecte cu stricteţe indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei, să-şi păstreze calmul la volan, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculul din faţă şi să circule cu atenţie sporită.