Teatrologul George Banu a fost premiat de Academia Franceză

Teatrologul George Banu a fost premiat de Academia Franceză

Cunoscutul teatrolog George Banu a primit Marele Premiu al Academiei Franceze, în cadrul şedinţei solemne care a avut loc la Paris în seara de 4 decembrie, în prezenţa filozofului Jean Louis Marion, a secretarei perpetue a Academiei, Hélène Carrère D'Encausse, şi a fostului preşedinte al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing. Premiul i-a fost acordat pentru difuzarea culturii franceze în lume.

 „Suntem onoraţi că o personalitate ca domnul George Banu a primit Marele Premiu al Academiei Franceze şi îl felicităm din inimă. Suntem onoraţi şi pentru faptul că domnul George Banu este consilier al Teatrului Naţional „Radu Stanca”, al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi profesor al Universităţii Lucian Blaga, iar implicarea domniei sale în proiectele pe care le desfăşurăm este întotdeauna o garanţie a excelenţei”, a declarat Constantin Chiriac, preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

George Banu s-a născut pe 22 iunie 1943, la Bucureşti, este profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris, şi un eseist de reputaţie mondială. George Banu şi-a dedicat opera critică regiei moderne şi figurilor ei exemplare (Brook, Strehler, Grotowski etc). A făcut parte din echipa de conducere a celebrei reviste “Travail théâtral” şi a fost redactor-şef al revistei “Arta teatrului” (1981‑1988), publicată de Théâtre National de Chaillot, condus pe atunci de Antoine Vitez. A fost director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor în anii 1991‑2000. Ales de trei ori preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, este în prezent preşedinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, preşedintele Premiului EUROPA pentru teatru. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate.

În prezent conduce revista “Alternatives théâtrales” şi coordonează colecţia „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi româneşti şi europene. A predat în Statele Unite, Canada, China şi a animat evenimente teatrale în diverse capitale ale lumii.

Este membru de onoare al Academiei Române.Este responsabil (alături de Mihaela Tonitza‑Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului şi coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiţie modernă, Repetiţiile şi teatrul reînnoit, De la vorbă la cântec. În 2013 i-a fost consacrat volumul de studii şi eseuri Călătoriile sau orizontul teatrului, avându-i ca autori, printre alţii, pe Eugenio Barba, Peter Brook, Andrei Şerban, Ariane Mnouchkine, Radu Penciulescu şi Niky Wolcz.

Ne puteți urmări și pe Google News