Talibanii lansează vineri „ofensiva de primăvară”: țintele vor fi soldați și diplomați străini, politicieni, spioni, polițiști și militari afgani
- Paul Ciocoiu
- 22 aprilie 2015, 16:28
Tradiţionala “ofensivă de primăvară” a talibanilor va începe vineri şi va viza în principal soldaţi şi diplomaţi străini aflaţi încă pe teritoriul Afganistanului, a anunţat, astăzi, gruparea, potrivit AFP.
“Principalele ţinte ale acestei operaţiuni, denumite “Azm”, vor fi ocupanţii străini, în special bazele lor militare permanente, centrele lor de informaţii şi diplomatice”, au subliniat talibanii într-un comunicat.
Ofensiva îi va avea, de asemenea, ca ţintă pe responsabili ai puterii de la Kabul, precum şi ai serviciilor de informaţii, ai armatei şi poliţiei din ţară, au atenţionat insurgenţii, care au afirmat că doresc să menţină “viaţa şi bunurile civililor”.
“Combatanţii islamişti care vor fi neglijenţi şi ale căror operaţiuni vor duce la moartea unor civili vor fi pedepsiţi în conformitate cu (legea islamică) sharia şi codul jihadiştilor”, au adăugat insurgenţii, care au refuzat în trecut să revendice atentate soldate cu victime civile.
Talibanii lansează în fiecare an, în primăvară, când vremea se încălzeşte, o ofensivă împotriva forţelor străine, care i-au alungat de la putere la sfârşitul lui 2001, şi împotriva aliaţilor acestora din cadrul forţelor afgane.
Însă, anul acesta, forţele armate afgane sunt pentru prima dată “pe linia frontului” la începutul ofensivei talibane, în condiţiile în care misiunea NATO din această ţară (International Security Assistance Force - ISAF) şi-a încheiat operaţiunile în decembrie anul trecut.
Cu toate acestea, 12.500 de soldaţi ai NATO, dintre care 9.800 americani, se află în continuare pe teritoriul afgan, continuând să instruiască forţele afgane.
Sâmbăta trecută, cel puţin 34 de civili şi-au pierdut viaţa într-un atac sinucigaş comis în faţa unei bănci private din Jalalabad, mare oraş din sud-estul Afganistanului, lângă frontiera cu Pakistanul, cel mai sângeros atac produs în Afganistan din noiembrie anul trecut.
Talibanii au respins imediat orice implicare în acest atac, revendicat de un fost taliban pakistanez din cadrul grupării Tehrik-i-Taliban Pakistan (TTP), care s-a raliat organizaţiei Statul Islamic (SI) care a proclamat un califat în zone întinse din Siria şi Irak.