Strigăt disperat de ajutor! Silvia Oprișan: „Vreau doar să trăiesc! Nu cer mai mult”
- Dana Lascu
- 20 decembrie 2017, 00:33
Cazul social pe care vi-l aducem astăzi în atenție este acela al unei femei în vârstă de 57 de ani, din Focșani, care a venit cu trenul până la București, apoi cu autobuzul până la redacția noastră ca să ceară ajutorul cititorilor. Are nevoie de bani ca să poată fi internată în Italia, după în niciun spital din București sau Focșani medicii nu au acceptat să facă intervenția pentru cancerul la gât pe care-l are
Cu lacrimi în ochi și vocea stinsă, hârșâită de boală, Silvia Oprișan ne-a povestit că de 10 ani stă mai mult prin spitale. În 2007 a fost internată întâi la Spitalul Parhon din București. Avea probleme cu tiroida și medicii au decis să o opereze și să-i scoată glanda. După acea tiroidectomie totală a plecat acasă, urmând să fie tratată post operator la ea, la Focșani. „Dar știți cum e, o nenorocire nu vine niciodată singură”, spunea Silvia Oprișan. A făcut și un anevrism de arteră carotidă, iar alți medici, de la alt spital i-au pus până la urmă o pensă pe vasul de sânge din creier. Apoi, fiecare dintre boli i-a dat complicații, așa că aproape că nu-i an în care să nu fi fost internată. A făcut, pe rând sau în același timp, ba laringită posterioară, hipotiroidism post-chirurgical, sindrom de intestin iritabil, ba steatoză hepatică grad 1 și microlitiază renală bilaterală, asta ca să cităm doar câteva din diagnosticele ce i-au fost puse.
Plimbată din spital în spital
„Știu unele spitale din Focșani și din București ca-n palmă. Nu e medic specialist de la ele la care să nu fi fost. Și am avut parte și de experiențe neplăcute. Dacă nu ești tânăr și frumos și nu ești plin de bani, nu te bagă în seamă!”, povestea, cu tristețe, femeia. În 2014 a venit lovitura de grație. Pe biletul de externare din spital diagnosticul principal este cumplit: Tumora altor organe digestive cu evoluție imprevizibilă și necunoscută. Era prima dată când afla că are, undeva în corp, o tumoră cel puțin.
Au urmat zeci de investigații, pe unele fiind nevoită să le plătească din propriul buzunar, deși se pensionase între timp și-ar fi trebuit ca pentru ea să fie gratuite.
„Sunt pensionată pe caz de boală, acum am pensia de 520 de lei și mai primesc încă vreo 200 din cauza bolii. Am prea puțini bani pentru medicamente și alimente, d-apăi să mai pot plăti o operație. Și la niciunul dintre spitalele noastre n-au vrut să mă opereze. Uitați diagnosticul pus acum, în noiembrie. Au văzut la tomograf, pentru care m-au pus să plătesc substanța de contract, că am o tumoră în gât. M-au trimis la alte investigații și-ntr-un final mi-au pus diagnostic. Am cancer, dar nu vor să mă opereze. Spun că nu se poate”, a explicat Silvia Oprișan.
Nimeni nu o operează în țară
Diagnosticul exact e: formațiune tumorală în „Creasta de Cocoș” inter-aritenoidiană, ceea ce i-au spus că e cancer și că e mortal. Femeia are doar un fiu, plecat întâi în Italia, apoi mutat în Scoția. O ajută și el cât poate, dar nu o duce bine cu banii. A aranjat ca mama lui să stea un timp în Italia, la Roma, la niște prieteni ai soției lui. Așa, Silvia Oprișan a ajuns la un medic italian. Care i-a studiat analizele, i-a făcut altele, la rândul lui, și a trimiso la un Spital din Roma, Fatebenefratelli Hospital, unde astfel de cazuri sunt operate și vindecate. Femeia ar trebui să plece din țară pe 14 ianuarie 2018, ca se interneze pe 17 ianuarie, dar nu are bani nici de drum și nici pentru analizele pe care italienii au spus deja că vor să i le facă și care vor costa peste 2.000 de euro. Abia apoi ar putea fi vorba de operație. De aceea, în prag de Sărbători, vă aducem în atenție cazul ei disperat. Orice donație, cât de mică, o aduce cu un pas mai aproape de o șansă la viață. „Am încercat să-mi fac formularul acela european, dar mi-au spus de la Casa de Sănătate din Focșani că întâi trebuie să decidă medicii din Italia că mă operează și abia după aceea poate că îmi vor da bani. E vital să mă internez în Italia, pe 17 ianuarie, ca să vedem dacă mă operează. Vreau doar să trăiesc! Nu cer mai mult!”, implora Silvia Oprișan.
Dacă vreți să ajutați, puteți dona lei în conturile: BRD sucursala Focșani, pe numele Oprișan Silvia Cont: RO28BRDE400SV34534344000 Credit Europe Banck, Sucursala Focșani, pe numele Oprișan Silvia Cont: RO86FNNB001002483980RO02