Sportivii români au câștigat două medalii de aur la Jocurile Olimpice de Tineret

Sportivii români au câștigat două medalii de aur la Jocurile Olimpice de Tineret

Echipajele României de dublu rame, atât cel feminin cât şi cel masculin, au câştigat, astăzi, medaliile de aur la Jocurile Olimpice de Tineret, de la Nanjing (China).

În proba destinată fetelor, echipajul format din Cristina Popescu şi Denisa Tilvescu a terminat cursa de 1.000 de metri pe poziţia întâi, cu timpul de  3:37.32 minute, devansând echipele Chinei (3:37.52) şi Canadei (3:37.75). „Mărturisesc că am intrat pe apă cu gândul să terminăm junioratul cu medalie de aur şi am reuşit. Am fost atât de bucuroasă încât pe podium nu mi-am putut stăpâni lacrimile", a spus Denisa Tilvescu. „Ne bucurăm cu atât mai mult cu cât cursele pe 1000 metri nu sunt favoritele noastre", a precizat si Cristina Georgiana Popescu.

După realizarea excepţională a fetelor, a venit si rândul băieţilor, care au reuşit la rândul lor să urce pe prima treaptă a podiumului, în proba similară masculină. Canotorii români au încheiat cursa cu timpul de 3:11.37 minute, medaliile de argint si bronz revenindu-le echipajelor Cehiei (3:12.13) şi Turciei (3:12.21).  „Am muncit pentru acet aur şi suntem bucuroşi că eforturile noastre s-au materializat în cea mai strălucitoare medalie", a declarat la sfârşitul cursei, Ciprian Tudosă. Colegul său, Gheorghe Robert Dedu, a completat: „Am intrat cu gândul să ieşim campioni, iar visul ni s-a implinit"

Jocurile Olimpice de Tineret din China se dispută in perioada 16-28 august, iar România este reprezentată la această competitie de 41 de sportivi.